Bisericile de lemn din Bihor vor fi reabilitate printr-un parteneriat între Consiliul Județean și Episcopie

Consiliul Județean Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei vor colabora pentru salvarea și reabilitarea bisericilor de lemn monument istoric din județ. Acordul de parteneriat pentru derularea proiectului multianual „Reabilitarea bisericilor de lemn din județul Bihor” a fost aprobat joi, 30 iulie 2026, în cadrul ședinței ordinare a administrației județene.

Programul se va desfășura în perioada 2026-2030 și are ca obiectiv intervenția etapizată asupra unor monumente de patrimoniu aflate în diferite stadii de degradare.

În județul Bihor există 59 de biserici de lemn clasate ca monumente istorice, reprezentând aproximativ 5% din totalul acestor monumente la nivel național. Dintre acestea, 15 sunt încadrate în categoria A, având importanță națională, iar 44 în categoria B, de interes județean.

Potrivit Consiliului Județean Bihor, multe dintre aceste lăcașuri necesită lucrări urgente de consolidare a fundațiilor, refacere a acoperișurilor din șindrilă, realizare a sistemelor de drenaj și restaurare a picturilor murale și a iconostaselor.

„Aceste biserici de lemn nu sunt simple lăcașuri de cult, ci elemente esențiale de identitate națională și locală, pe care avem datoria să le protejăm și să le transmitem generațiilor viitoare. Prin acest parteneriat, ne propunem să intervenim etapizat și predictibil acolo unde este cea mai mare urgență”, a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.

După reabilitare, bisericile de lemn urmează să fie integrate în ruta cultural-turistică a județului, astfel încât să poată avea atât un rol spiritual pentru comunitățile locale, cât și unul cultural și turistic.

Pentru coordonarea proiectului va fi înființată o comisie mixtă formată din șase membri, câte trei reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor și ai Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Aceasta va analiza anual starea monumentelor și va propune obiectivele prioritare, tipurile de intervenții necesare, valorile estimate și sursele de finanțare.

La lucrările comisiei vor putea participa și reprezentanți ai Direcției Județene pentru Cultură Bihor, specialiști atestați în domeniu și reprezentanți ai parohiilor beneficiare.

Prioritatea intervențiilor va fi stabilită în funcție de gradul de degradare al bisericilor, riscul de pierdere a elementelor de patrimoniu, valoarea istorică, existența documentațiilor tehnice, capacitatea beneficiarilor de a contribui la întreținere și potențialul de valorificare cultural-turistică.

Programul va permite finanțarea unor lucrări de conservare și restaurare a picturilor murale, iconostaselor și altor componente artistice, precum și amenajarea accesului și realizarea semnalizării turistice pentru obiectivele reabilitate.

Lista bisericilor care vor beneficia de sprijin și valoarea finanțărilor vor fi aprobate anual de Consiliul Județean Bihor, în limita fondurilor disponibile.

Autoritățile estimează că proiectul va contribui nu doar la protejarea unui patrimoniu cultural valoros, ci și la dezvoltarea comunităților rurale prin stimularea turismului cultural și susținerea meșteșugurilor tradiționale din zonele de deal și munte ale județului.

Distribuie