Extinderea rețelei de gaze spre Ceica și Căbești intră în faza de proiectare. Două magistrale vor avea 35 de kilometri

Extinderea rețelei de transport a gazelor naturale în centrul și sudul județului Bihor intră în etapa de proiectare. Două dintre viitoarele magistrale, pe direcțiile Căpâlna – Ceica și Beiuș – Căbești, au fost analizate marți, 8 septembrie, în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la Consiliul Județean Bihor.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Transgaz, specialiști în proiectare, precum și primarii sau reprezentanții celor 14 comune vizate de dezvoltarea infrastructurii de gaze.

Două magistrale, peste 35 de kilometri

Magistrala Căpâlna – Ceica va avea o lungime estimată de 23 de kilometri, în timp ce conducta Beiuș – Căbești va măsura aproximativ 12 kilometri.

În cadrul întâlnirii au fost analizate variantele de traseu, precum și amplasarea viitoarelor Stații de Reglare-Măsurare, instalațiile prin care presiunea gazului transportat prin magistrală este redusă înainte ca acesta să intre în rețelele locale de distribuție.

Unul dintre obiective este ca, acolo unde condițiile permit, mai multe comune să poată utiliza aceeași stație. Potrivit Consiliului Județean Bihor, soluția ar putea reduce costurile pentru dezvoltarea rețelelor locale și ar permite extinderea acestora către mai multe localități.

În perioada următoare, proiectanții Transgaz vor merge pe teren împreună cu reprezentanții administrațiilor locale pentru a stabili traseele optime ale conductelor.

Primăriile trebuie să pregătească rețelele locale

În paralel cu proiectarea magistralelor de transport, administrațiile locale trebuie să pregătească rețelele secundare de distribuție, cele la care se vor putea racorda gospodăriile.

Consiliul Județean Bihor le recomandă primăriilor care doresc introducerea gazului să înceapă sau să actualizeze studiile de fezabilitate pentru aceste investiții. Astfel, lucrările la rețelele locale vor putea avansa în paralel cu realizarea magistralelor Transgaz.

„Ne dorim ca, împreună, până la finalul anului 2027, să finalizăm extinderea rețelei de magistrale din județul nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.

Extinderea infrastructurii de transport a gazelor face parte dintr-un plan mai amplu anunțat în această vară, care prevede realizarea a trei noi magistrale, cu o lungime totală de peste 72 de kilometri în județ.

Consiliul Județean Bihor derulează, de asemenea, un program multianual prin care sprijină administrațiile locale în introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, inclusiv prin asistență tehnică și sprijin financiar.

Investițiile sunt prezentate ca o modalitate de creștere a confortului pentru locuitorii din mediul rural, dar și de creare a unor condiții mai bune pentru dezvoltarea economică și atragerea de noi investiții în localitățile bihorene.

Distribuie