Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iul. 26, 2016 Andrei Şandor Actualitate 1 2004 vizualizari
Pe Vali Leucuța îl cunosc deja foarte bine nu numai ecologiștii locali, ci și instituțiile care trebuie să aibă grijă de zestrea verde a Oradiei. Este persoana care, în ultimii ani, a sesizat de mai multe ori atât presa, cât și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) și chiar Direcția Națională Anticorupție (DNA) cu privire la modul în care Municipalitatea condusă de Ilie Bolojan procedează cu arborii din oraș. Se pare că demersurile sale oficiale – fiind unul dintre foarte puținii nemulțumiți care merg și pe calea sesizărilor scrise – nu au rezultatul scontat, motiv pentru care orădeanul preocupat de soarta copacilor iese din nou în mass media.
Vali Leucuța critică acerb toaletarea arborilor, spunând că acestea nu au loc așa cum ar trebui și că până și copaci 100% sănătoși cad pradă drujbelor dirijate de administrația locală. Mai mult, cetățeanul ecologist reclamă atitudinea șefului Ocolului Silvic Oradea, Cornel Hulea, care ar fi declarat la o dezbatere, în Sala Mare a Primăriei, că semnează „automat” solicitările de tăiere / toaletare venite din partea Municipalității. Fără a verifica în teren situația, interpretează Leucuța cuvintele din toamna trecută rostite de Hulea.
Ultimele cazuri de copaci care au beneficiat de un tratament inadecvat, observate de Vali Leucuța, sunt cele de pe fosta stradă Castanilor (acum Nicolae Jiga – foto). Doar că ar exista probleme și în zona sediului Jandarmeriei: „În faţa Universităţii mai este un arbore, uscat din cauza toaletării, pe care încă nu l-au tăiat. Au fost 21 în total. După estimările mele, în ultimii opt ani, s-au tăiat sau au fost mutilați 4.500 de copaci în tot oraşul”, scrie Leucuța, care vorbește și despre un plop din zona Decebal, „toaletat” și el cu toate că, susține cetățeanul ecologist, „are trunchiul sănătos la rădăcină”.
Adresându-se instituțiilor cu competențe în acest subiect (în speță Gărzii de Mediu), Vali Leucuța cere obligativitate pentru tratarea arborilor bolnavi în urma toaletării lor oprirea definitivă a toaletării. De asemenea, orădeanul cere ca Primăria Oradea să fie amendată „pentru miile de arbori verzi şi sănătoşi ce dispar zilnic prin tăieri din rădăcină”.
ian. 10, 2017 0
nov. 09, 2016 0
oct. 18, 2016 0
oct. 07, 2016 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
De unde a scos Leucuta 4500 de copaci taiati!? Daca pentru domnia sa niste boscheti inseamna copaci, dati-mi voie sa-i pun la indoiala calitatea de expert! Sau „mutilati”… Nu va suparati, dar pe Sf. Apostol Andrei, unde au fost toaletati copacii acum doi ani, arata foarte bine acum si nu mai exista pericolul ca la fiecare furtuna sa ne trezim cu crengi cazuti pe masini si pe trotuare. Nu e normal sa lasam vegetatia sa creasca haotic, iar copacii sa arate ca naiba, in conditiile in care vrem sa fim oras cu pretentii! Iar cu plopii… nu m-as supara sa fie taiati toti! Puful lor este alergen. Normal ca au fost taiati si cei de la aquapark, ca altfel infundau instalatiile!