Joi, 31 martie, de la ora 16, Fundaţia Comunia organizează la Universitatea Partium o conferință cu tema: “Avortul – opreşte o inimă care bate”. Tema va fi abordată din perspective medicale, psihologice, sociale şi morale. Conferinţa se adresează tinerelor din liceele orădene şi are ca scop promovarea unor idei morale despre viaţă, naştere şi combaterea avortului în societatea românească. Potrivit statisticilor, România se află în continuare în topul ţărilor europene din punct de vedere al numărului de avorturi efectuate, acesta rămânând una dintre cele mai utilizate metode contraceptive. Organizatorii evenimentului de la Oradea spun că rata avortului din România este cu 70% mai mare decât rata totală a fertilităţii. „Datele oficiale arată că în 1990, în România s-au efectuat peste 992.000 de avorturi. La jumătatea anilor 2000, numărul a ajuns la 250.000 pe an. Media avorturilor în România este de trei-patru/femeie, în timp ce în Europa Occidentală media este sub un avort/femeie”, transmit cei de la Fundația Comunia. La conferința de la Universitatea Partium vor ține prelegeri următorii: ginecologul Monica Vereș (Spitalul de Obstetrică și Ginecologie), psihologul Ioan Tămaș, kinetoterapeutul Teodora Mada, cms-șef Gheorghe Ungur (de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Ființe Umane), asistentul social Simona Dejeu, managerul de proiect Anca Suciu (de la Fundația Comunia) și reprezentanți ai Centrului Puls.