Consiliul Județean Bihor vrea să includă cramele și podgoriile locale în strategia de dezvoltare turistică

Vinurile produse în Bihor, tot mai apreciate la nivel național și internațional, ar putea deveni un element important în promovarea turistică a județului. Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat că instituția pe care o conduce își propune să sprijine dezvoltarea domeniului vitivinicol și să integreze cramele, podgoriile și pivnițele locale în Strategia de Dezvoltare Integrată a Turismului.

Potrivit acestuia, în ultimii ani au apărut în județ noi suprafețe cultivate cu viță de vie, iar producătorii bihoreni au început să obțină vinuri de calitate, recunoscute inclusiv prin premii internaționale. În acest context, Consiliul Județean a demarat consultări cu producătorii de vin și specialiști în vitivinicultură, pentru a identifica măsuri concrete care să încurajeze consumul vinurilor locale atât în rândul bihorenilor, cât și al turiștilor.

La întâlnire au participat reprezentanți ai mediului politic și ai domeniului de specialitate, printre care deputatul Dumitru Țiplea, membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, oenologul Dorin Popa, specialist cu recunoaștere internațională, precum și inginerul horticultor Tommasi Francesco Emilio.

Mircea Mălan a precizat că astfel de consultări vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a implica cât mai mulți bihoreni în proiecte care pot contribui la dezvoltarea economică și la creșterea atractivității județului.

Distribuie