Compania de Apă Oradea susține că apa fierbinte din Valea Nimăiești nu provine din activitatea sa: „Trebuie identificată sursa”

Compania de Apă Oradea anunță că a identificat o evacuare cu debit important de apă fierbinte în timpul verificărilor efectuate după incidentul de mortalitate piscicolă din Valea Nimăiești. Operatorul susține că nu produce și nu utilizează apă geotermală și afirmă că va continua investigațiile pentru stabilirea exactă a sursei apei care a ajuns în rețeaua publică. Compania anunță, totodată, că va solicita despăgubiri de la Transgex și Primăria Beiuș.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 5 august, când mai mulți localnici au sesizat Compania de Apă Oradea cu privire la o deversare de apă caldă în zona Văii Nimăiești. Potrivit operatorului, echipa punctului de lucru din Beiuș a ajuns imediat în teren și a început verificările.

În timpul acestora, angajații Companiei de Apă Oradea au găsit pești morți în aval și au identificat, pe traseul rețelei, o evacuare cu un debit important de apă fierbinte.

Au fost prelevate probe din mai multe puncte, iar acestea au fost transmise pentru analize de laborator. Verificările au continuat și în 6 august, inclusiv împreună cu reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Apa avea aproximativ 40 de grade

Una dintre constatările făcute în timpul verificărilor a fost temperatura ridicată a apei evacuate. Potrivit Companiei de Apă Oradea, în momentul prelevării probelor comune, apa avea aproximativ 40 de grade Celsius, în condițiile în care limita legală pentru evacuarea apelor în cursurile de apă este de 35 de grade.

În aval, concentrația oxigenului dizolvat era de doar 2 mg/l.

Operatorul explică faptul că apa cu temperatură ridicată reține mai puțin oxigen, iar evacuarea unei cantități importante de apă fierbinte poate duce la scăderea rapidă a oxigenului disponibil în apă, cu efecte asupra faunei acvatice.

Compania de Apă: „Nu producem și nu utilizăm apă geotermală”

Unul dintre principalele puncte pe care Compania de Apă Oradea dorește să le clarifice este originea apei fierbinți.

Operatorul afirmă că nu produce și nu utilizează în activitatea sa apă geotermală și nu desfășoară activități care să genereze ape la asemenea temperaturi.

„Faptul că o apă neconformă este introdusă și evacuată printr-o rețea administrată de Compania de Apă Oradea nu echivalează cu faptul că acea apă este generată de operator”, susține compania.

Potrivit acesteia, apele provenite din alte activități, inclusiv cele geotermale, pot fi introduse în rețeaua publică doar în condițiile prevăzute de legislație și de documentele de reglementare.

Sunt anunțate verificări și măsuri împotriva evacuărilor neconforme

Compania de Apă Oradea spune că va continua verificările în teren pentru identificarea și eliminarea eventualelor evacuări neconforme în rețeaua publică.

Utilizatorii care introduc în sistem ape care nu respectă condițiile legale urmează să fie notificați, iar compania afirmă că va lua, după caz, măsurile prevăzute de legislație și de regulamentul serviciului.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată Companiei de Apă Oradea de către Administrația Bazinală de Apă Crișuri în urma incidentului, operatorul spune că aceasta va fi analizată în raport cu situația de fapt și cu responsabilitățile fiecărei entități implicate.

Compania își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru clarificarea situației.

Compania de Apă cere despăgubiri de la Transgex și Primăria Beiuș

În comunicatul transmis, operatorul face un pas mai departe și indică problema apei geotermale ca una dintre direcțiile pe care le va urmări în continuarea verificărilor.

„Având în vedere inexistența unei conducte funcționale de reinjecție a apei geotermale și consecințele evacuării acesteia în rețeaua publică de canalizare”, Compania de Apă Oradea anunță că va solicita societății Transgex și Primăriei Municipiului Beiuș despăgubirea pentru prejudiciile pe care operatorul le consideră cauzate prin această situație.

Compania avertizează că, în cazul în care nu va fi despăgubită și evacuarea apelor geotermale nu va fi reglementată printr-o soluție tehnică legală și conformă, ar putea recurge la o măsură drastică: blindarea tuturor racordurilor prin care apa geotermală este deversată în rețeaua publică de canalizare.

Operatorul spune că măsura ar avea ca scop protejarea infrastructurii publice, prevenirea unor noi incidente de poluare și evitarea unor prejudicii suplimentare.

Autoritățile de mediu vor fi sesizate

Compania de Apă Oradea anunță că va informa Administrația Bazinală de Apă Crișuri și Agenția pentru Protecția Mediului Bihor cu privire la constatările făcute după incident.

Operatorul susține că va pune la dispoziția autorităților datele, probele și rezultatele analizelor și va solicita stabilirea exactă a sursei poluării, precum și a responsabilităților fiecărei entități implicate.

„Protejarea cursurilor de apă și a mediului nu se realizează prin identificarea formală a celui prin infrastructura căruia trece o apă poluantă, ci prin identificarea sursei acesteia și eliminarea cauzei”, transmite Compania de Apă Oradea.

Incidentul din Valea Nimăiești a fost semnalat după apariția mortalității piscicole din seara de 5 august, iar stabilirea exactă a sursei apei fierbinți și a responsabilităților rămâne în atenția autorităților competente.

Distribuie