CNAS a lansat portalul eSănătateaMea. Ce pot vedea bihorenii în noua platformă și cum își pot face cont

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la 1 septembrie, portalul eSănătateaMea, o nouă platformă digitală prin care asigurații pot accesa informații despre serviciile medicale de care beneficiază, rețete, istoricul medical și decontările realizate de CNAS.

Portalul eSănătateaMea este disponibil online și se adresează atât cetățenilor, cât și furnizorilor de servicii medicale. Platforma este concepută ca un punct unic de acces la serviciile și informațiile medicale disponibile în format digital.

Pentru pacienți, accesul se face prin ROeID, sistemul național de identitate digitală. CNAS precizează că măsurile suplimentare de verificare sunt necesare pentru protejarea datelor medicale personale.

Ce informații pot vedea pacienții

După înrolarea în portal, utilizatorii pot avea acces la o serie de informații medicale și administrative, printre care:

  • statutul de asigurat;
  • pachetul de servicii medicale de care beneficiază;
  • rețetele emise în ultimii cinci ani;
  • istoricul de sănătate din ultimii 10 ani;
  • istoricul decontărilor efectuate de CNAS către furnizorii de servicii medicale;
  • informații despre cardul național de sănătate, inclusiv starea acestuia și codul de identificare;
  • casa de asigurări de sănătate de care aparține utilizatorul și datele de contact;
  • drepturi și beneficii;
  • lista furnizorilor de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate care permit programări online.

Lista furnizorilor disponibili pentru programări online va fi actualizată pe măsură ce aceștia vor opta voluntar pentru înscrierea în portal.

Cum își pot face cont bihorenii

Pentru accesarea portalului, utilizatorii trebuie mai întâi să aibă un cont ROeID activ. Aplicația poate fi instalată din App Store sau Google Play, iar procesul de verificare a identității poate dura între 24 și 72 de ore lucrătoare, în special în perioadele aglomerate.

După activarea ROeID, utilizatorul intră pe portalul eSănătateaMea și selectează opțiunea „Conectare cu ROeID”. Urmează autentificarea cu datele contului ROeID și acordarea permisiunii pentru utilizarea informațiilor furnizate prin sistemul de identitate digitală.

După verificarea datelor, contul eSănătateaMea devine accesibil.

La autentificările ulterioare, accesul se face prin adresa de e-mail, parolă și codul generat de aplicația de autentificare.

Vor putea fi făcute și programări medicale online

CNAS anunță că funcționalitățile portalului vor fi introduse etapizat. Printre serviciile care urmează să fie operaționalizate se numără efectuarea și gestionarea programărilor medicale, accesarea informațiilor și rezultatelor medicale disponibile și identificarea furnizorilor de servicii medicale.

În ceea ce privește programările online în ambulatoriul de specialitate, furnizorii care doresc să ofere acest serviciu prin eSănătateaMea trebuie să solicite caselor de asigurări de sănătate credențialele necesare.

CNAS precizează că, în prezent, toți furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări sunt înrolați în platforma informatică, iar formularele medicale eliberate de aceștia ajung în portal și pot fi vizualizate de pacienți.

Cardul de sănătate rămâne valabil

Lansarea portalului nu înseamnă renunțarea la cardul național de sănătate. Cardul rămâne valabil și poate fi folosit în continuare, indiferent dacă persoana este sau nu înscrisă în eSănătateaMea.

De asemenea, accesul la serviciile medicale nu este condiționat de crearea unui cont pe noul portal.

CNAS subliniază că implementarea platformei va continua gradual, iar în perioada următoare vor fi introduse noi funcționalități.

Pentru probleme întâmpinate la înrolarea, activarea sau autentificarea în portal, utilizatorii pot transmite sesizări la adresa esm@cnas.gov.ro.

Reprezentanții CNAS anunță, totodată, că vor organiza sesiuni de instruire și feedback pentru furnizorii de servicii medicale, în vederea testării funcționalităților și remedierii eventualelor probleme tehnice.

Distribuie