Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 07, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 1548 vizualizari
‘Horică, mulțumim pentru că ai ațâțat focul! Venim noi să-l întreținem și să ne încălzim la el…’ – ar putea fi un citat din președintele organizației orădene a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD), Călin Miron. Marți, 7 februarie, acesta a declarat că problema termică din cartierul Ioșia „este una serioasă” şi că doar un partid mare, precum PPDD poate reprezenta cu folos interesele cetățenilor supărați pe majorarea prețului gigacaloriei. Miron (foto dreapta) consideră că Horea Vușcan, liderul local al Mișcării Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA), a făcut o treabă bună pentru locuitorii din acea parte a municipiului, „dar e timpul ca aceştia să fie ajutaţi cu adevărat”. În opinia PPDD, nu Verzii lui Vușcan sunt alternativa viabilă. Oamenii de la Oradea ai otevistului Dan Diaconescu spun că sunt „pentru un preţ unitar al gigacaloriei în tot oraşul, doar că acesta trebuie să fie egal cu cel pe care îl aveu cei din Ioşia pe vremea când operatorul termic era Transgexul”. Cu alte cuvinte, PPDD ar merge pe prețul de puțin pentru 100 lei/Gcal. „Dezaprobăm total intenţia Primăriei de a instaura un monopol al CET-ului pe termie, a declarat azi Călin Miron. Președintele PPDD Oradea susține că va lupta „pentru ca orădenilor să li se înjumătăţească factura pentru încălzire”. Cu alegerile locale readuse pentru iunie, subiectul încălzirii centrale pune deja la încercare fantezia tuturor partidelor locale. Potrivit lui Miron, candidatul PPDD Pradea pentru funcția de primar „va avea ca punct prioritar rezolvarea acestei probleme”. Evident, dacă va fi ales. Solicitat să fie mai concret despre acest viitor candidat, liderul organizației de Oradea a PPDD a declarat pentru bihorstiri.ro că partidul are în vizor două persoane pentru funcția supremă din administrația locală municipală. Călin Miron spune că în ambele cazuri este vorba despre nume cunoscute, dintre care una a mai făcut politică. Cât despre soluția pentru ieftinirea gigacaloriei facturate către populație, în viziunea PPDD lucrurile nu sunt complicate: vor trebui exploatate resursele naturale pe care oraşul le are. „Apa geotermală este una dintre ele”, spune președintele PPDD Oradea.
oct. 18, 2022 0
iun. 06, 2016 0
mai 30, 2016 0
mai 23, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Jos CLEPTOCRATIA din Romania !!!