Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
mai 30, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2508 vizualizari
Principalii reprezentanți ai Partidului Mișcarea Populartă (PMP) Bihor, Daniel Meze și Horea Vușcan, au dezvăluit azi (30 mai) modul în care abordează negocierile politice de după alegerile locale. 100% convinși că vor avea un cuvânt de spus în Consiliul Județean Bihor, în Consiliul Local Oradea și în alte 28 de unități administrativ teritoriale în care au candidați, cei doi tineri politicieni zic că nu vor să ia prea mult în calcul eventuale majorități alături de PSD.
Asta pentru că, potrivit președintelui de filială Meze, social-democrații sunt cei care „au ținut țara în loc” timp de mulți ani, dar și pentru că PMP se declată partid de dreapta. De aici reiese principala opțiune pentru alianțele post-electorale din 5 iunie: liberalii. Conform celor declarate de Daniel Meze vor fi două principii care vor ghida popularii după alegerile locale, în caz că ar putea intra în cărți pentru formarea de majorități în consiliile locale și în cel județean.
Pe de o parte, PMP va încerca să se înțeleagă în special cu PNL, însă nu orbește, ci numai dacă aceștia vor accepta proiecte / principii ale popularilor lui Băsescu. Dacă nu, spune Meze, se poate și fără PNL. De exemplu, la Oradea, s-ar putea configura o majoritate PMP – PSD – UDMR, liberalii lui Ilie Bolojan având șanse să rămână în Opoziție. Ceea ce liderul filialei județene a PMP uită este că liberalii au transmis deja înainte de campania electorală că intenționează să păstreze actuala coloratură politică majoritară în legislativul Oradiei (n.b.: majoritate PNL – UDMR).
Al doilea principiu care va sta la baza negocierilor este cel conform căruia PMP va respecta votul oamenilor. Astfel, după cum a explicat Daniel Meze, dacă într-o localitate va fi ales un primar de la un anumit partid politic, popularii vor fi de acord să negocieze majoritatea din consiliul local cu formațiunea care îl susține pe edilul proaspăt ales. Deci calea e deschisă și pentru discuții cu PSD.
Despre acest mod de abordare a situației de după 5 iunie, Horea Vușcan, candidat pentru funcția de primar al Municipiului Oradea, a declarat că este normal să fie o astfel de gândire, scopul principal al PMP fiind cel de a conta în forurile deliberative. Vușcan spune că va fi nevoie de compromisuri pentru ca anumite proiecte, chiar și unele expuse de el în această campanie electorală (ex.: reducerea taxelor și impozitelor), să poată ajunge în discuția aleșilor locali, primul pas spre adoptare. Deci pentru ca și acei cetățeni care votează Horea Vușcan și PMP să aibă un rol efectiv în consiliile locale și în cel județean.
dec. 16, 2016 0
oct. 14, 2016 0
oct. 09, 2016 0
oct. 01, 2016 1
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!