Bărbat din Aștileu, reținut de polițiștii din Bihor. Este cercetat pentru că ar fi schingiuit un cal

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bihor au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani din localitatea Aștileu, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc la data de 2 iunie, pe un drum public din Aștileu, unde bărbatul ar fi provocat suferință unui cal înhămat la un atelaj hipo.

Din cercetările efectuate a rezultat că, deși sistemul de frânare al căruței era acționat, bărbatul ar fi aplicat animalului mai multe lovituri cu un bici, încercând să îl forțeze să pornească din loc. În urma acestor acțiuni, calul ar fi fost supus unui efort fizic suplimentar, fiindu-i provocată suferință și stres.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea întregii eventuale activități infracționale.

Reprezentanții IPJ Bihor reamintesc că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.

Distribuie