
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, pe 12 septembrie, un nou atelier de educație muzeală, dedicat atât copiilor și adolescenților, cât și adulților. Intitulat „Bottle Painting”, atelierul se va desfășura între orele 11:00 și 13:00, la sediul muzeului de pe strada Armatei Române nr. 1/A.
Activitatea este destinată persoanelor cu vârste cuprinse între 10 și 70 de ani și le oferă participanților ocazia de a descoperi tehnica picturii pe sticlă și de a realiza propria lucrare.
În cadrul atelierului, participanții vor afla noțiuni de bază despre pictura pe sticlă, de la conceperea și compoziția unei lucrări, florală sau stilizat-geometrică, până la pregătirea suportului și execuția coloristică.
Programul include și o vizită în secția de artă a Muzeului Țării Crișurilor, astfel încât participanții să poată descoperi și lucrări din colecțiile instituției.
Atelierul este organizat pentru un grup de maximum 20 de persoane. Taxa de participare este de 40 de lei pentru fiecare persoană.
Înscrierile se fac la numărul de telefon 0787.561.836, de luni până vineri, între orele 9:00 și 15:00.
Activitățile sunt coordonate de muzeografii Augustin Țărău și Darius Martin, restauratoarea Oana Băruța Pitic și Loredana Pele.
Atelierul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea.




