Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 03, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1621 vizualizari
La finalul primei sale sesiuni parlamentare, senatorul orădean Florian Bodog (PSD) a venit în fața presei cu un bilanț axat mai ales pe dojenirea liberalilor Cristian Bodea și Valeriu Boeriu. Ales în Colegiul 4 Oradea, senatorul social-democrat crede că cei care au votat pentru actualul Guvern ar trebui să îl sprijine și nu să îl critice în dorința de a-și face imagine. De asemenea, dr. Bodog (foto) crede că Parlamentul lucrează greoi, punând această lentoare mai ales pe seama numărului mare de deputați și senatori, dar și pe stilul de proces legislativ din România. „Am venit cu energie, entuziasm în Parlament. Dezbatem, votăm, dar punerea în aplicare o face Executivul. Ritmul lent și anumite lucruri care se produc după un anume tipic nu fac decât să mă nemulțumească. Avem un Parlament supraponderal”, spune dr. Bodog, care crede că e importantă calitatea parlamentarilor.
Liberalii critici vor rating
Deși nici el nu a cruțat unii miniștri din Guvern (chiar dacă nu a făcut-o la fel de des), Florian Bodog s-a arătat critic la adresa colegilor săi Bodea și Boeriu, dar fără să le pronunțe numele. „Cel mai ușor lucru e să critici Guvernul și să arăți nerealizările. Nu trebuie să ne facem imagine, ci să fim solidari cu USL, cu Guvernul pe care l-am votat”, crede senatorul social-democrat orădean, referindu-se la atitudinea critică a partenerilor de alianță menționați mai sus. „Nu-i credeți pe politicienii care, de dragul ratingului, își fac un titlu de glorie din faptul că nu sunt ascultați de miniștri sau de premier”, a mai precizat Bodog, care a țintit din nou în direcția liberalilor „rebeli” din Bihor, arătându-se nemulțumit de modul în care colegii din USL ai pesediștilor se raportează la Guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta. „Se poate că Parlamentul a ajuns un actor secundar”, spune Florian Bodog, confirmând astfel afirmațiile senatorului Bodea, precizând că la fel s-a întâmplat și în cazul ultimilor câțiva premieri.
Dictatură? Dar Bolojan și Popa sunt dictatori?
Continuând pe linia tragerii de urechi a senatorilor PNL, dr. Bodog nu e de acord nici cu acuzele cum că România ar fi o republică guvernamentală și că Parlamentul s-a transformat într-un fel de Mare Adunare Națională. „Nu sunt de acord cu afirmația că e o dictatură a Guvernului. Executivul stabilește liniile prioritare pe care trebuie să le urmăm cu toții pentru a-și îndeplini programul de guvernare”, a declarat miercuri senatorul orădean, făcând o paralelă cu primarul Ilie Bolojan și cu președintele CJ, Cornel Popa. În opinia lui Bodog, cei doi lideri locali procedează la fel: stabilesc liniile prioritare, iar majoritățile din cele două consilii îi sprijină. „Nimeni nu cred că a comentat acest lucru, nimeni nu a spus că primarul Bolojan sau președintele Popa sunt dictatori”, mai crede social-democratul, îndemnându-i la modestie pe colegii liberali critici.
„Nu intru în vacanță!”
În cifre, bilanțul senatorului Florian Bodog arată astfel: 11 inițiative legislative (ex.: reproducerea umană asistată medical, 6% din PIB pentru Sănătate – împreună cu Valeriu Boeriu), 7 declarații politice, 12 întrebări și 7 luări de cuvânt în plen. Medicul pesedist consideră că a reușit deja să se țină de mai multe promisiuni electorale făcute în campania din toamna anului trecut. Printre acestea se numără legi care răspund nevoilor oamenilor, schimbarea legii educației, promovarea legii sănătății propusă de USL, precum și susținerea proiectelor primarului USL Ilie Bolojan. Senatorul Florian Bodog recunoaște că majoritatea cetățenilor care vin la audiențe se plâng de modul lent în care se întâmplă lucrurile și că foarte mulți i-ar cere sprijin în chestiuni locale. „Oamenii vin pentru a fi ascultați, cu toate că majoritatea știu din start că problema lor nu va fi rezolvată de parlamentar. Ești și un fel de duhovnic la aceste întâlniri cu cetățenii”, spune medicul orădean. Dr. Bodog spune că nu va intra în vacanță: mâine (joi, 4 iulie), Comisia de Sănătate va dezbate problema reintroducerii vaccinării pneumococice a nou născuților. De asemenea, luni, Comisia pentru aderarea la Spațiul Schengen (din care și Bodog face parte) se va întruni sub comanda senatorului Mircea Geoană.
mart. 10, 2021 0
feb. 25, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0