Actualizat noiembrie 5th, 2024 3:22 PM
feb. 25, 2021 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 6041 vizualizari
Parlamentarii PSD Bihor, Ioan Mang și Florian Bodog au depus 66 de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat propus de Guvernul PNL-USR+UDMR. Aceste amendamente urmează să fie susținute în cadrul dezbaterilor parlamentare care au început de astăzi.
”Unitățile administrativ-teritoriale din județul Bihor implementează foarte multe proiecte utile pentru comunitățile locale. Prin amendamentele noastre am dorit să arătăm că avem grijă de aceste comunități și vrem să ne asigurăm că aceste obiective de investiții – prin PNDL și nu numai – vor primi în continuare finanțarea necesară din partea guvernului. Cele 46 de amendamente din cele 66 includ proiecte de dezvoltare precum alimentări cu apă și canalizare, rețele de distribuție de gaze naturale, asfaltări și modernizări de drumuri comunale, construcții și extinderi de școli și grădinițe, centre medicale de permanență, etc. Continuarea lucrărilor și finalizarea acestor investiții pentru care am solicitat finanțare vor duce la dezvoltarea comunelor și a orașelor bihorene, la creșterea atractivității acestora, dar mai ales la îmbunătățirea vieții oamenilor” a precizat deputatul Ioan Mang, președintele PSD Bihor.
Parlamentarii PSD Bihor vor un buget mai mare și la Transporturi pentru a include în Programul de modernizare, dezvoltare, reparații, consolidare și întreținere a infrastructurii rutiere a CNAIR S.A. două drumuri naționale uitate de actuala coaliție de guvernare. Este vorba despre reabilitarea drumului național DN 19B Marghita – Suplacu de Barcău (22,8 km) și DN 1P Uileacu de Criș – Spinuș – DN 19E (22,3 km).
”Am inclus pe lista noastră aceste două drumuri naționale pentru că ele se află într-o stare de degradare avansată. Circulația pe aceste drumuri a ajuns un chin, iar starea lor afectează în mod evident confortul participanților la traficul rutier și pune în pericol siguranța călătorilor. De asemenea, neasigurarea unui buget corespunzător pentru execuția acestor lucrări de reabilitare va conduce la distrugerea rețelei rutiere și la creșterea costurilor de remediere. De asta trebuie acționat încă din acest an” a declarat președintele Mang.
Un alt amendament depus de PSD Bihor vizează bugetul Secretariatului pentru Culte.
”În anul 2019 Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a demarat lucrările de pictură în tehnica mozaicului a Catedralei Episcopale ,,Învierea Domnului” din Oradea. Până în anul 2020 s-a reușit executarea și montarea a 180 mp de mozaic mural, cât și a celor 8 icoane din mozaic, montate pe catapeteasmă. Pentru anul 2021 cât și în anii următori, Episcopia dorește continuarea acestui proiect, următoarea etapă cuprinzând o porțiune de mozaic de aproximativ 200 mp. Credem că este de datoria Guvernului să sprijine financiar acest lăcaș de cult atât de important pentru toți ortodocșii din județul nostru”, a mai spus Ioan Mang.
Amendamente pentru dotarea spitalelor din Bihor, inclusiv cu echipamente de protecție împotriva incendiilor
Parlamentarii PSD Bihor nu au uitat nici de spitalele din Oradea și județ. Amendamentele lor la bugetul Sănătății vizează dotarea tuturor spitalelor, inclusiv cu echipamente de protecție împotriva incendiilor și începerea în regim de urgență a lucrărilor necesare pentru conformarea la normele legale privind prevenirea și stingerea incendiilor, conform “Planurilor de măsuri pentru ATI” întocmite de către comisiile mixte DSP, IGSU, ISCIR și ANMDMR.
”Incendiile produse în ultimele luni în spitalele din România s-au soldat cu tragedii imense, pierderi de vieți umane care puteau și trebuiau să fie evitate! Verificările efectuate la nivel de minister în spitalele din țară arată o imagine la limita catastrofei. Raportul corpului de control al Ministerului Sănătății este în acest sens mai mult decât edificator cu privire la necesitatea și urgența acțiunilor pe care le solicităm. Având în vedere această situație, alocarea de fonduri bugetare, în regim de urgență, către spitale este prioritară astfel încât să poată fi luate toate măsurile obligatorii privind prevenirea și stingerea incendiilor, pentru protejarea vieții pacienților și a personalului dar și a bunurilor aflate în dotare. Nicio altă cheltuială bugetară nu este mai importantă decât aceea destinată protejării vieții românilor”, a declarat senatorul Florian Bodog.
Acesta a adăugat că parlamentarii PSD Bihor nu au făcut altceva decât ”să păstreze această problemă pe lista de priorități a Guvernului, altfel riscam să fie neglijată de actuala conducere a Ministerului, care fuge de orice responsabilitate”.
De asemenea, pe lista amendamentelor la buget propuse de PSD Bihor figurează un proiect important atât pentru Universitate, cât și pentru municipiul Oradea: reabilitarea clădirii Facultății de Medicină și Farmacie din Piața 1 Decembrie și reamenajarea podului acesteia pentru spații de învățământ.
”Facultatea de Medicină și Farmacie este una dintre cele mai importante facultăți din cadrul Universității din Oradea. Reușim să atragem în fiecare an un număr tot mai mare de studenți din țară și din străinătate, astfel facultatea are un impact pozitiv considerabil la nivelul economiei și a vieții sociale și științifice din municipiul Oradea. Din acest motiv este imperios necesară susținerea lucrărilor de reabilitare și reamenajare a clădirii aflată în plin centrul orașului. Reabilitarea clădirii facultății nu mai suferă amânare, iar prin reamenajarea podului vom contribui la îmbunătățirea procesului educațional”, susține senatorul și doctorul Bodog, fost decan al Facultății.
Nu în ultimul rând, PSD Bihor a solicitat finanțare și pentru începerea construcției unei secții noi la Spitalul de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Copii din Băile 1 Mai. Este o secție care deservește anual mii de pacienți din toată țara, însă, din păcate, actuala clădire este într-o stare avansată de degradare. Ea nu mai corespunde normelor sanitare, pe cale de consecință, nu poate obține autorizația de funcționare.
”Amendamentele PSD vin să corecteze bugetul Dreptei, astfel încât alocările să fie în funcție de prioritățile românilor. Nu deficitul bugetar e marea problemă a țării, ci deficitul de grijă al guvernanților față de viața românilor”, a precizat Florian Bodog.
La rândul său, președintele Mang consideră că amendamentele la legea bugetului vizează interesul legitim al bihorenilor pentru o viață mai bună, cu o infrastructură rutieră de calitate, cu spitale mai sigure și continuarea proiectelor de dezvoltare locală. ”Sperăm că ele vor fi susținute și adoptate cu sprijinul tuturor parlamentarilor din Bihor, inclusiv cei ai Puterii, mai ales că aceștia au primit interdicție de la partidele lor pentru a depune astfel de amendamente. Ar fi un gest de normalitate care ar arăta că putem trece peste clivajele politice atunci când interesele bihorenilor o cer”, a concluzionat Ioan Mang.
Biroul de Presă
PSD Bihor
oct. 13, 2024 0
iul. 31, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0