Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 23, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1342 vizualizari
După modelul Pactului pentru Educație din urmă cu câțiva ani (n.b.: care a fost agreat de toate partidele, dar nu a fost pus în aplicare), un politician social-democrat propune o înțelegere politică generală, bazată pe o strategie concretă, în ceea ce privește un alt sector extreme de sensibil: Sănătatea. La originea ideii se află dr. Florian Bodog (foto), senatorul Colegiului 4 Oradea, care crede că nu mai e loc pentru gestionarea sistemului „…în funcție de capriciile sau interesele celor aflați efemer la cârma Ministerului Sănătății”. În cadrul dezbaterilor organizate la atelierul „Sănătate și protecția consumatorului”, Consiliul Național al PSD de la București, medical orădean a cerut colaborare în vederea elaborării unei strategii coerente şi asumate „de principalii actori trebuie să preceadă în mod obligatoriu orice discuţie pe măsuri sau articole de legi”. Senatorul social-democrat consideră că numai o lege stabilă poate asigura viziune, stabilitate și predictibilitate sistemului. Strategia pentru Sănătate, propusă de Florian Bodg, ar însemna, printre altele, realizarea unei diagnoze a problemelor majore ale sistemului de sănătate și redactarea unei legi-cadru a Sănătății, dar și elaborarea legislației secundare pe fiecare subdomeniu în parte. Dr. Bodog spune că este nevoie de asigurarea unui acces „echitabil la servicii medicale de calitate, în funcție de nevoile fiecăruia și să redăm demnitatea personalului medical”. Senatorul orădean va rosti azi, 23 aprilie, o declarative politică pe această temă în plenul Camerei superioare a Parlamentului.
mart. 10, 2021 0
feb. 25, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0