Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:41 PM
dec. 11, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Editorial Comentariile sunt închise pentru România: Explore the Vote Ignoring Garden! 2206 vizualizari
Un citat din Mark Twain este perfect pentru România ultimilor ani. Scriitorul spunea ceva de genul: votează, că votul tău oricum nu contează. Bun, tata lui Sawyer a zis-o altfel și anume că „Dacă votul nostru chiar ar conta atunci nu am mai fi lăsați să votăm”. Deci democrația e o mare iluzie? Poate că da. Ce exemplu mai bun de justificare a celor spuse de Twain ne mai trebuie decât rezultatul alegerilor de acum 2 zile? Și nu mă refer aici la majorarea cu peste 100 (!) a senatorilor și deputaților. Asta e o consecință a unei legi în vigoare, votată de Parlamentul României în ultimul an al legislaturii 2004 – 2008 și pe care noua Putere, USL, nu a reușit să o modifice. Așa cum de altfel nu a reușit nici să îl dea jos pe Băsescu, dar asta e o altă poveste.
În ultimul deceniu, nerespectarea voinței cetățenilor chemați să aleagă sau să își spună părerea prin Referendum (pe care, culmea, tot politicienii/ Statul îl convoacă) a devenit sport de performanță. După modificare din 2003 a Constituției (printr-un proces de votare organizat de PSD, care a durat două zile), nicio altă decizie a românilor nu prea a fost băgată în seamă. Și nu exclud de aici nici șmecheriile prezidențiale de formare a unei sau a altei majorități parlamentare, dezertările din anumite partide etc. Bref, suntem scuipați în față aproape de fiecare dată după ce se termină câte un proces electoral. Mai puțin, poate, atunci când ne alegem primarii.
Păi să vedem: în 2007, Curtea Constituțională, dacă bine țin minte, nu a validat un Referendum prin care Băselu' consulta națiunea cu privire la votul uninominal în două tururi. Aproape 80% dintre românii prezenți la urne au aprobat sistemul, dar scrutinul nu a fost validat din cauza prezenței slabe de nici 30% (ca să vezi că au mai fost cazuri de nevalidare pe motiv de lipsă de cvorum!). Ce-am mai avut? Da: Referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 și transformarea Parlamentului bicameral în unicameral. Nu discut aici circumstanțele în care președintele în funcție a cerut acest Referendum în 2009. Important este că, validat la mustață și generând un covârșitor rezultat de „Da”, cerințele poporului nu au fost puse în aplicare.
În schimb, deși românii nu mai sunt demult fani ai Parlamentului (din cauza specimenelor care au apărut pe acolo de-a lungul ultimilor 20 de ani) și digeră tot mai greu ineficiența organului legislativ suprem al patriei, în 2012, aceiași români trebuie să înghită un ditamai dinozaur (ca să nu mă folosesc de batracianul din gâtul lui Oltean). Cine le mai poate explica oamenilor că vor avea de două ori mai mulți demnitari în Casa Poporului decât numărul de parlamentari pe care ei l-au votat acum 3 ani la Refer
endum? Balivernele lui Ponta, cum că va fi același buget, sunt deja caracterizate drept populisme și mizerii de colegi de alianță ai premierului. Crede cineva că cei care au refuzat să pună în aplicare rezultatele acelei consultări a populației vor accepta să aibă bani mai puțini? Să fim serioși!
Deci, din nou, nu doar că voința românilor nu a fost luată în considerare, dar s-a și mărit substanțial aleșilor. Care, culmea, profită de sistemul păcătos al redistribuirii, ei necâștigându-și colegiile în care au candidat. Însă, mai zic o dată: nu e vina lor. Așa e Legea Electorală în vigoare. Și să nu uităm că mulți actuali USL-iști au intrat și ei în Parlament în 2008 mulțumită redistribuirii. Dar mă întorc la nerespectarea dorinței poporului.
Cel mai recent caz: ideea apropierii USL de UDMR, lansată de același lider USL. Decât să îmbătăm lumea cu texte de genul „semnal către Europa”, „dorință de reconciliere generală” sau „deschidere spre colaborare cu toată lumea”, mai bine s-ar recunoaște aia dreaptă: poate chiar și social-liberalilor le e teamă că ar putea deveni dictatori, iar un element în plus în Guvern și Parlament ar fi garanția că acest lucru nu se va întâmpla. Că în rest nu știu dacă votanții care au dat o majoritate de peste 60% actualei Puteri sunt foarte fericiți de ideile strălucite și pro europene ale lui Ponta. Și gândiți-vă că omul a reușit să-i supere urât de tot și pe cei de la Antena 3, un post căruia USL are pentru ce să-i mulțumească! Iar asta e o performanță. După care mai vine și fuziunea cu „armata de strânsură a generalului Oprea” (citat din Crin Antonescu). Cam multe surprize în mai puțin de 48 de ore de la închiderea urnelor.
Păcat că liberalii, cam puși în fața declarației făcute în direct la televizor, s-au văzut nevoiți să dea din cap aprobativ. Păi ce se facă? Să spună în fața milioanelor de oameni că habar nu aveau și că ei, de fapt, nu-s de acord cu așa ceva?
Nici nu-i de mirare că PNL-iștii s-au ședințat azi la București. Mă întreb cum s-a simțit acolo Ilie Bolojan, cel care a avut curajul să spună în timpul campaniei electorale din vară că nu va lua UDMR în Executivul Primăriei Oradea, dacă USL va câștiga peste 50% din voturile orădenilor. Și s-a ținut de cuvânt. Deși putea să se sucească. Doar avea deja mandatul cu numărul 2 în buzunar. Ponta a făcut invers: a așteptat ca lumea să voteze cu carul USL, după care a aruncat bomba.
Viclean sau nesimțit? Bineînțeles, cooperarea sau necooperarea cu UDMR nu a fost subiect de campanie înainte de alegerile parlamentare pentru USL. Subiectele au fost „Jos Băsescu!” și „Dreptate până la capăt”. Deci refacerea relelor înfăptuite de regimul Băsescu. Alo, domnule co-președinte USL: ați uitat că UDMR a fost în Guvernul care a făcut tot ceea ce USL critică încă dinainte de înființare?
Cam rușionasă atitudine. Cred că ați avea surprize dacă alegerile ar trebui repetate duminica viitoare…
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0