Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 30, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1124 vizualizari
Antena 3 a prezentat luni seara (30 iulie) documentul care ar putea răsturna total situația cu rezultatele Referendumului pentru demiterea președintelui României. Este vorba despre un răspuns pe care Institutul Național de Statistică (INS) l-a trimis PSD, la cererea secretarului general Liviu Dragnea, cu câteva zile înainte de 29 iulie. Bomba ar fi că, potrivit datelor transmise de INS, populația majoră cu drept de vot, în urma Recensământului din toamna trecută, este formată din 16.527.971 persoane. Luând în considerare cvorumul minim impus de Curtea Constituțională a României (50% + 1), un calcul matematic ne dă rezultatul următor: pentru a fi validat Referendumul (pe baza acestor cifre), la urne ar fi trebuit să se prezinte cel puțin 8.263.988 persoane. Senatorul Dan Șova, purtător de cuvânt al PSD, susține că numărătoarea paralelă derulată de social-democrați a ajuns la 8.455.336 de voturi înainte de centralizarea tuturor secțiilor de votare. Cu alte cuvinte, dacă s-ar considera că acestea sunt cifrele după care ar trebui să se calculeze pragul electoral, Referendumul ar fi validat de magistrații de la Curte. Iar Traian Băsescu ar fi demis. Rămâne de văzut cum va proceda USL pentru a convinge judecătorii de la Curtea Constituțională că cvorumul a fost realizat.
Pe site-ul dedicat Referendumului, într-un document provenit de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date se vorbește despre un număr de 18.292.514 de alegători înscriși în copiile listelor electorale permanente.
iul. 18, 2017 0
mai 20, 2017 0
mai 19, 2017 0
mart. 11, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0