Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
iul. 18, 2017 Florin Coman Actualitate, Politică 0 2568 vizualizari
Închis pentru prejudicierea cu 60 de milioane de euro a bugetului de stat prin privatizarea considerată frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), omul de afaceri şi politicianul Dan Voiculescu va fi eliberat condiţionat. Este decizia de azi, 18 iulie, a Tribunalului Bucureşti. Patron al trustului de presă Intact (din care face parte şi Antena 3), fostul senator şi fostul şef al Partidului Conservator a stat 3 ani în spatele gratiilor. Sentinţa a fost de 10 ani de puşcărie cu executare. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi: Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA – 8 ani, fostul ministru Sorin Pantiş – 7 ani, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului, Corneliu Popa – 8 ani, Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS – 6 ani, Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS – 6 ani, Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS – 5 ani, respectiv Gheorghe Sin şi Constantin Baciu – 4 ani de închisoare cu suspendare, şi Vica Ene şi Grigore Marinescu – câte 3 ani cu suspendare. Ex-directorul Mencinicopschi a fost deja eliberat condiţionat.
foto – ancheteonline.ro
mai 20, 2017 0
mai 19, 2017 0
ian. 16, 2017 0
dec. 11, 2016 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0