Actualizat decembrie 23rd, 2024 6:32 PM
dec. 23, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 402 vizualizari
În perioada 20 – 22 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 22 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 15 filtre, în acțiuni fiind implicați 453 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 90 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.828 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 936 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 277 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 143.666 de lei. Totodată, au fost constatate 20 de infracțiuni.
Din totalul sancțiunilor, 178 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 129 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 7 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 3 pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționate 6 opriri neregulamentare, 7 pentru lipsa ITP, iar 26 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 24 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 26 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
La sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Bihor au fost prezenți și la manifestările culturale, artistice și la evenimentele de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
dec. 23, 2024 0
dec. 20, 2024 0
dec. 20, 2024 0
dec. 19, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!