Actualizat decembrie 11th, 2024 11:03 PM
dec. 06, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cele mai citite stiri, Fotbal, Frontpage, Sport 0 974 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor au întrerupt vineri seria rezultatelor negative şi au obţinut o victorie foarte importantă, în faţa celor de la Chindia Târgovişte, fapt care aduce roş-albaştrilor bihoreni încă trei puncte preţioase în clasament.
Jocul, care s-a desfăşurat la Stadionul Iuliu Bodola, în faţa a doar câteva sute de spectatori, pe o vreme mohorâtă şi un teren moale, s-a încheiat cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Ioan Hora din penalty, în minutul 37. Lovitura de la 11 metri a scos-o Gelu Gitye, în urma unei lovituri de colţ, când tânărul jucător orădean, foarte activ pe durata întregii partide, a fost lovit peste picior.
Hora aduce golul
Prima acţiune mai periculoasă a jocului s-a consemnat în minutul 12, când jucătorul oaspeţilor Daniel Danu a fost angajat pe partea stângă, a intrat în unghi şi a încercat un lob peste portarul Ionuţ Rus, care a ieşit în întâmpinare, dar acesta a reuşit să reţină.
În minutul 15 a venit replica orădeană. După o repunere de la margine, Gelu Gitye a centrat de pe dreapta, iar Răzvan Gunie a reluat cu capul din 7 metri, dar puţin pe lângă poartă. Peste trei minute, Răzvan Gunie a executat periculos o lovitură liberă de pe stânga, mingea a fost trimisă înşelător, la colţul lung, dar Ricardo Farcaş, urcat în careu, nu a reuşit să reia spre poartă, iar balonul a trecut puţin pe lângă bară.
În minutul 20, după o fază rapidă a orădenilor, Sebastian Cucu i-a trimis în careu lui Răzvan Gunie, care a reluat din alergare, dar mingea a fost pe portar, iar acesta a reţinut.
Echipa din Târgovişte putea profita în minutul 25, după o greşeală pe faza defensivă a gazdelor, când mingea a ajuns la Daniel Florea, acesta a scăpat periculos spre poartă, a centrat în careu, dar lovitura de cap a lui Daniel Leca a trecut pe lângă bară.
Tot cei de a Chindia s-au aflat în atac şi în minutul 33, când, după un contraatac, Iulian Roşu a centrat de pe dreapta, iar Gabriel Petre a reluat cu capul din 6 metri, pe lângă bară.
În minutul 35 a venit faza când s-a acordat penalty. Răzvan Gunie a executat periculos o lovitură de colţ de pe stânga, portarul Mario Contra a boxat până undeva la 14 metri, unde Gelu Gitye a încercat să trimită spre poartă, dar a fost lovit peste picior de Alexandru Petre. Lovitura de pedeapsă acordată de arbitrul timişorean Claudiu Gaitin a fost executată de Ioan Hora, cel care a transformat fără probleme, două minute mai târziu.
Formaţia dâmboviţeană a replicat în minutul 42, când o centrare de pe dreapta a fost reluată cu capul de Daniel Florea, dar portarul Ionuţ Rus a reţinut. FC Bihor a avut însă în minutul imediat următor o ocazie mare, după ce Gelu Gitye a avansat pe dreapta şi a trimis pentru Gunie în careu, care, nemarcat la 6 metri, a reluat la poartă, însă Mario Contra a respins cu piciorul și a evitat golul.
Şi ultima ocazie a primei reprize a aparţinut tot roş-albaştrilor orădeni, în minutul 45, când acelaşi Gitye a trimis pentru Gunie, care a plonjat din 7 metri, însă nu a reuşit să atingă balonul, iar acesta a trecut pe lângă poartă.
Repriza a doua, fără gol
În repriza a doua, prima ocazie a aparţinut orădenilor, care, în minutul 54, au executat o lovitură liberă prin Răzvan Gunie, de la 23 de metri, dar şi peste poartă.
FC Bihor a fost periculos şi în minutul 66, când Sebastian Cucu a primit o pasă bună în careu, pe partea dreaptă, i-a trimis în centru lui Ioan Hora, dar acesta a trimis din 10 metri peste transversală.
Cu cât s-a apropiat finalul jocului, echipa oaspete a încercat să pună mai multă presiune pe adversar, iar în minutul 69, după o minge centrată în faţa porţii, Daniel Danu a reluat din 3 metri, din lateral, în bară, balonul a revenit în careu, iar Florea a şutat din 7 metri, peste poartă.
Cei de la Chindia au mai avut apoi două ocazii. Mai întâi, în minutul 73, Martac a centrat din dreapta în careu, iar Sergej Grubac a reluat cu capul din 12 metri, dar portarul Ionuţ Rus a reţinut. Iar, în minutul 89, Daniel Danu a şutat de la marginea careului, din voleu, dar peste poartă.
După patru minute de prelungire, jocul s-a încheiat apoi cu victoria cu 1-0 a bihorenilor, care acumulează astfel trei puncte importante în clasament şi cel puţin până la celelalte jocuri ale acestei etape, urcă pe locul 16, cu 14 puncte.
Declaraţia antrenorului
„Vreau, în primul rând, să-i felicit pe băieţi, pentru că au făcut un meci bun. S-au sacrificat, au luptat pe un teren greu în faţa unui adversar care s-a apărat bine şi a replicat pe contraatac. Noi ne-am creat în prima repriză una – două ocazii, dar am câştigat azi cu atitudine, cu luptă şi nu pot să spun decât că sunt bucuros pentru cele trei puncte obţinute. Aveam nevoie de acest declic, pentru că am venit după două jocuri în care am văzut lucruri bune, aveam nevoie de victorie, pentru încrederea băieţilor, că sunt pe drumul cel bun şi mă bucur pentru acest lucru”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul principal al FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.
FC Bihor Oradea – Chindia Târgovişte 1-0 (1-0)
Au marcat: Ioan Hora (min. 37 din penalty)
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu, Al. Băican, R. Farcaș, L. Ioviță (min. 38 C. Jurj) – I. Filip, R. Gunie – R. Curescu (min. 80 A. Moga), G. Gitye, Al. Stahl – I. Hora – cpt. (min. 71 L. Tincău). Antrenor: Gheorghe Ghiț. Rezerve neutilizate: R. Accinelli – A. Gal, D. Sala, A. Nica, O. Almanza şi A. Chirițoiu.
Chindia: M. Contra – M. Martac, M. Leca, C. Dinu – cpt., R. Romeo (min. 68 Ad. Ioniță) – Bg. Petre (min. 79 I. Zamfir), I. Roșu, D. Danu, Al. Petre (min. 62 R. Tache) – I. Pesic (min. 62 S. Grubac) şi D. Florea (min. 79 A. Zivkovic). Antrenor: Marian Vătavu. Rezerve neutilizate: Șt. Mușat – C. Atanase, Al. Sabău şi R. Simion.
Au arbitrat: Claudiu Gaitin (Timişoara) – Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe) și Barna Tamas Biro (Cernat – Covasna). Arbitru de rezervă: Valentin Florescu (Sfântu Gheorghe). Observator arbitri: Dan Monea (Aiud). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).
În ultima etapă din acest an, FC Bihor va juca în deplasare la Cisnădie, în faţa celor de la CSC Șelimbăr, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11.
dec. 05, 2024 0
nov. 30, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!