Actualizat decembrie 5th, 2024 12:55 AM
dec. 03, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 361 vizualizari
La final de noiembrie, Universitatea din Evora, Portugalia, a fost gazdă a Festivalului „EU GREEN Entrepreneurship”, o întâlnire dedicată antreprenoritatului „verde”. Cele două echipe de studenți ai Universității din Oradea, calificate anterior pentru a luat parte la eveniment, au reușit să se facă remarcate în competiția proiectelor de afaceri desfășurată în cadrul festivalului.
Studenți, tineri antreprenori, cadre didactice și lideri din industria „verde” s-au întâlnit la Universitatea din Evora, cu scopul de „a stimula inovația și sustenabilitatea în afaceri” și de „a sublinia angajamentul EU GREEN pentru a oferi studenților și profesioniștilor instrumentele și cunoștințele necesare pentru a genera schimbări pozitive prin antreprenoriat”, după cum au transmis organizatorii. Timp de trei zile, au avut loc: dezbateri, ateliere de lucru, mese rotunde și finala competiției de antreprenoriat „EU GREEN Entrepreneurship”, în cadrul căreia studenți din universitățile membre ale alianței europene au prezentat ideile de afaceri „verzi”.
În marea finală a Festivalului „EU GREEN Entrepreneurship” s-au calificat două echipaje ale Universității din Oradea, formate din câte patru studenți. H2grOW cu: Estera Duca, Ioana Andreea Baciu, Georgiana Raluca Crainic și Andreea Alice Baciu, respectiv, Food4Future, avându-i în componență pe: George Alin Opriș, Ioana Iova, Lăcrimioara Andreea Șandro și Alin Panti.
În urma deliberărilor juriului format din experți, studenții orădeni s-au impus printre cei mai buni competitori. „Trebuie să apreciem contribuția studenților noștri. S-au situat printre primii, în ceea ce privește aprecierea juriului și a colegilor față de proiectele propuse”, spune conf. univ. dr. Aurel Căuș, președintele Senatului Universității din Oradea. La rândul său, conf. dr. ing. Vasile Timar, director de departament la Facultatea de Protecția Mediului, consideră demn de subliniat „faptul că ambele idei de afaceri prezentate de studenții noștri au găsit antreprenori dornici să le și pună în practică. Proiectul echipajului H2grOW, care vine cu soluții pentru apele uzate, a stârnit interesul unei doamne care deține afaceri în domeniul pomiculturii. În ceea ce privește desertul cu migdale, propus de echipa Food4Future, un om de afaceri portughez le-a spus studenților noștri că, dacă nu găsesc un investitor la ei acasă, el este gata să cumpere rețeta”.
Cei opt studenți orădeni, coordonați de conf. univ. dr. Aurel Căuș – președintele Senatului Universității din Oradea, și de conf. univ. dr. ing. Vasile Timar, au mai participat la ateliere interactive precum: „Pitch Smarter” sau „Teoria schimbării”, conduse de experți în comunicare strategică și lideri în inovație. Tinerii au avut mai parte de câteva experiențe de antreprenoriat din lumea reală, în cadrul evenimentului intitulat „Odiseea Start-Up-urilor”, idei și povești ale antreprenorilor invitați, dar și de exerciții de simulare menite să le îmbunătățească abilitățile de prezentare a ideilor.
La rândul lor, cadrele didactice au luat parte la întâlniri menite să stabilească noi relații de colaborare și schimburi de bune practici. În cadrul mesei rotunde dedicate modelelor de afaceri sustenabile, conf. univ. dr. Aurel Căuș le-a vorbit colegilor săi europeni despre modul în care Universitatea din Oradea stimulează cercetarea, prin propriul Centrul de Transfer Tehnologic. „Reprezentanții tuturor universităților membre ale alianței au discutat despre felul în care rectorii, respectiv senatele universităților, pot contribui la dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul studenților. Eu am subliniat faptul că Universitatea din Oradea își dorește mai mult decât atât, pentru că asta și face deja de ani buni, noi ne dorim chiar să devenim o universitate antreprenorială”, relatează conf. univ. dr. Aurel Căuș.
„Nu ne-am simțit nicio clipă musafiri la Evora și am reușit să stabilim relații pentru colaborări viitoare cu gazdele și colegii noștri de la Universitatea din Parma”, a mai adăugat conf. univ. dr. ing. Vasile Timar. „Am simțit o reală conectare a tuturor participanților la acest adevărat festival dedicat antreprenoriatului, reprezentanți ai universităților sau echipaje de studenți, lucru care confirmă încă o dată utilitatea și importanța alianței europene EU GREEN”, a mai declarat conf. univ. dr. Aurel Căuș, adăugând că delegații universităților membre au discutat și despre lărgirea consorțiului academic, prin cooptarea de noi membri.
„Acest festival subliniază misiunea EU GREEN de a promova sustenabilitatea, inovația și antreprenoriatul în cadrul universităților membre, creând o platformă pentru colaborare și creștere transformatoare”, au transmis, la finalul evenimentului, și organizatorii.

dec. 04, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 30, 2024 0
nov. 28, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!