Actualizat decembrie 22nd, 2024 12:26 AM
nov. 28, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1442 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut astăzi, 28 noiembrie, alături de managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, Ancuța Șchiop, și de inspectorul școlar general, Horea Abrudan, o conferință de presă cu privire la lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Bihorul Colindă”.
Colindători de toate vârstele din județul Bihor vor susține 37 de concerte de colinde în 19 localități: Abram, Șuncuiuș, Ștei, Oradea, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai, Marghita, Cetariu, Bratca, Roșia, Dobrești, Oșorhei, Salonta, Tinca, Brusturi, Popești, Lunca și Sântandrei. „Bihorul Colindă” va debuta în 30 noiembrie, la ora 16:00, la Căminul Cultural din localitatea Margine, comuna Abram.
„Mesajul acestei ediții este „Mândru Bihorean”. Noi suntem mândri de moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri și de valorile care ne caracterizează ca bihoreni: credința în Dumnezeu, tradițiile noastre strămoșești și obiceiurile locului. Peste 3.000 de colindători vor vesti Nașterea Pruncului Iisus. În acest an sprijinim și sărbătoarea de Advent pe care comunitatea maghiară din județul nostru o face în fiecare an, în Oradea, Cetariu, Valea lui Mihai și Marghita”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Ediția din acest an a proiectului se desfășoară în cadrul unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, biserici, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” și primării.
„Venim cu un concept nou în cadrul căruia instituțiile partenere au prilejul să își reafirme locul în peisajul cultural bihorean. Avem o preocupare sinceră atât pentru generațiile de seniori care vor să vadă tradițiile păstrate, cât și pentru generațiile tinere, care vor fi parte a activităților propuse”, a precizat Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.
„Din acest an, festivalul organizat de inspectorat „Noi umblăm a colinda”, care se află la a XVII-a ediție, va fi înglobat în acest concept amplu. Festivalul va avea loc în 5 decembrie, va începe la ora 13:00 cu o paradă a portului popular care va porni de la Biroul de Evidență a Persoanelor, va continua pe Calea Republicii și Piața Unirii. Apoi elevii vor merge spre Casa de Cultură, unde vor performa în cadrul unui concert de colinde. În acest an s-au înscris cele mai multe cete de colindători din școli, adică 45”, a adăugat Horea Abrudan, inspectorul școlar general.
În 20 decembrie, la Casa de Cultură din Oradea, va avea loc un concert de colinde susținut de cete de colindători care aparțin confesiunilor religioase din județul nostru. „Bihorul Colindă” se încheie în 24 decembrie, cu manifestarea de Advent în patru localități din județ: Oradea, Valea lui Mihai, Marghita și Cetariu.
Fiecare dintre cei 3.000 de colindători va primi ca premiu o straiță cu bunătăți oferite de European Drinks și European Food, pe care este imprimat mesajul „Mândru Bihorean”.
PROGRAM BIHORUL COLINDĂ – ediția 2023
DATA |
LOCALITATEA |
30 noiembrie |
Abram, ora 16:00, Cămin Cultural din loc. Margine |
1 decembrie |
|
3 decembrie |
|
5 decembrie |
Oradea, ora 13:00, Festivalul „Noi umblăm a colinda” ora 14:30, Casa de Cultură |
8 decembrie |
Bratca, ora 17:00, Cămin Cultural |
9 decembrie |
Dobrești, ora 17:00, Sala Sporturilor |
10 decembrie |
|
12 decembrie |
Salonta, ora 16:00, Casa de Cultură |
13 decembrie |
Beiuș, ora 18:00, Casa de Cultură |
14 decembrie |
Tinca, ora 17:00, Casa de Cultură |
15 decembrie |
Marghita, ora 16:00, Biserica Ortodoxă |
16 decembrie |
|
17 decembrie |
|
18 decembrie |
Beiuș, ora 16:00, Casa de Cultură |
20 decembrie |
Oradea, concert final, ora 18:00, Casa de Cultură |
22 decembrie |
Sântandrei, ora 17:00, Căminul Cultural |
24 decembrie |
|
dec. 20, 2024 0
dec. 18, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 22, 2024 0
dec. 22, 2024 0
dec. 21, 2024 0
dec. 21, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!