Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea demarează pregătirile luni (15.08). Roș-albaștrii se vor antrena pe plan locul în perioada de încărcare fizică, după care vor juca un număr de șapte meciuri amicale premergător startului oficial al sezonului competițional 2022/23.
Staff-ul tehnic a rămas neschimbat. CSM-ul va continua activitatea cu antrenorul principal Cristian Achim, alături de asistentul Radovan Markovic și de preparatorul fizic Marius Marinău.
Lotul de jucători a suferit câteva modificări. Noutățile sunt Erick Neal, Tudor Gheorghe și Donatas Tarolis. De asemenea, la echipă a revenit Luca Năstruț, după un sezon alături de BC CSU Sibiu.
CSM-ul continuă colaborarea cu Kris Richard, Stephen Holt, Enzo Vescan, Bobe Nicolescu, Nikola Markovic, Mark Ogden și Cătălin Baciu. Efectivul urmează să fie completat pe parcursul zilelor următoare.
În cele două săptămâni din luna August, sportivii echipei de baschet vor lucra pe parte fizică. Se vor desfășura antrenamente în aer liber, respectiv în sala de forță, urmând ca exercițiul cu mingea, pentru început să se rezume la ședințe de aruncări. Treptat, se va trece la antrenamentul specific și la pregătirea tactică, urmând ca din 6 Septembrie să demareze jocurile de verificare.
Calendarul provizoriu al CSM CSU Oradea în presezon:
- 15 August – Reunirea și startul antrenamentelor
- 6 Septembrie – Meci cu Szolnoki Olajbanyasz, în deplasare
- 9 Septembrie – Meci cu BC CSU Sibiu, la Oradea Arena
- 11/16 Septembrie – Turneu în Serbia, trei meciuri
- 21/23 Septembrie – Turneul memorial Antonio Alexe, la Oradea Arena