CSM CSU Oradea s-a calificat în semifinalele Ligii Naţionale de baschet, după ce a câştigat la Craiova, cu 65-60!

CSM CSU Oradea a învins SCM Universitatea Craiova, scor 65-60, în Meciul 3 din primul tur al play-off-ului Ligii Naționale de baschet masculin. Partida a avut loc miercuri, la Craiova.

Formația bihoreană a început partida modest, pierzând posesia mingii de șase ori în primele minute de joc. Craiova a profitat și s-a desprins la 12-2, spre jumătatea secvenței inaugurale. Continuarea a fost mai bună, dar oltenii se aflau în avantaj la prima pauză, scor 18-13.

Lipsită de antrenorul principal Tudor Costescu, suspendat, dar și de fundașul Marko Sinik, echipa din Craiova a rezistat în avantaj până la jumătatea celui de-al 2-lea sfert. Numărul posesiilor pierdute și al greșelilor s-a adunat în dreptul ambelor formații, Donatas Tarolis aducând Oradea pentru prima dată în avantaj, scor 24-23, în minutul 15. Finalul reprizei a cuprins mai multe situații de egalitate, dar la vestiare s-a plecat la scorul de 32-29 în favoarea CSM CSU Oradea.

Dimitrije Nikolic a punctat de două ori de pe semicerc în debutul reprizei secunde pentru a aduce SCM U Craiova la conducere, scor 35-34. Avea să fie ultimul avantaj al gazdelor în acest meci. Replica a venit de la același Tarolis, prin slam dunk. Echilibrul s-a păstrat, însă Travante Williams a pus ultimele cinci puncte pe tabela de marcaj și a dus scorul la 49-43, cu zece minute rămase de jucat.

Rolland Torok și același Williams au transformat de la distanță mărind ecartul la 12 lungimi, dar nu au lipsit emoțiile spre finalul jocului. Oradea a avut mai bine de cinci minute de joc efectiv fără punct marcat, perioadă în are alb-albaștrii s-au apropiat la trei puncte în ultimul minut, după ce Bobe Nicolescu a fost sancționat cu fault tehnic și eliminat din joc pentru cinci greșeli personale. Sayeed Pridgett a înscris șase puncte pe finalul jocului asigurându-se că CSM CSU Oradea obține victoria și calificarea.

Travante Williams a reușit 22 puncte, 6 recuperări, Donatas Tarolis a adăugat 10 puncte, 6 recuperări, iar Sayeed Pridgett a terminat cu 10 puncte pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Devante Brooks a reușit 20 puncte, 7 recuperări, iar Octavian Ilie a adăugat 11 puncte pentru SCM U Craiova.

Scorul general a fost de 3-0. CSM CSU Oradea avansează în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25. Aici adversar va fi CSO Voluntari sau CSM Corona Brașov. Ilfovenii conduc cu 2-1 la general.

Penultimul act ar urma să demareze pe 17 Mai anul curent.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 4 =