Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 02, 2021 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport 0 1341 vizualizari
Bičkauskis este noul conducător de joc al CSM CSU Oradea. Originar din Lituania, jucător în vârstă de 27 ani, acesta se află la prima experiență în România.
Înalt de 1.91 metri, Dovis evoluează la poziția 1. El sosește de la Rytas Vilnius, echipă la care a evoluat în ultimii doi ani. Bičkauskis sosește la Oradea din postură de vicecampion al Lituaniei și se află la primul angajament profesionist în afara țării sale natale. Baschetbalistul baltic are o bogată experiență internațională, jucând în cupele europene în fiecare din ultimele cinci sezoane.
Noul conducător de joc CSM-ului a debutat la nivel de seniori în cursul sezonului 2009/10, alături de Radviliskis, în cel de-al 2-lea eșalon al Lituaniei. El a petrecut alte șase sezoane în liga a 2-a din această țară, jucând pentru Puntukas, Statyba, Vilnius-MRU, Trakai, respectiv Suduva.
În vara anului 2016 a făcut trecerea spre primul eșalon lituanian. A luat această decizie după ce, alături de Suduva, a reușit să câștige al 2-lea eșalon lituanian, adică să promoveze în prima ligă.
El a fost legitimat de Juventus Utenos, echipă la care a petrecut trei sezoane. Pe parcursul stagiunii 2016/17, Bickauskis a debutat în cupele europene. El a jucat în Basketball Champions League și a avut medii statistice de 4.3 puncte, 1.7 recuperări și 1.7 pase decisive în 15 minute pe meci, bifând 16 apariții în competiție.
Apoi, în sezonul 2017/18, alături de Juventus Utenos a jucat tot în Basketball Champions League, având 14 apariții în competiție cu medii statistice de 5.4 puncte, 3.5 pase decisive și 2.2 recuperări pentru 6.0 la eficiență în 18.3 minute pe partidă.
În sezonul 2018/19, ultimul alături de Juventus, Dovis a fost cel mai bun pasator din campionatul Lituaniei cu o medie de 5.8 pase decisive pe partidă. Noul jucător al CSM Oradea a semnat cu Rytas Vilnius, în vara anului 2019, echipă la care a jucat în ultimii doi ani. Bičkauskis are peste 150 apariții înregistrate în LKL pe parcursul celor cinci sezoane disputate.
Bičkauskis a jucat în sezonul 2019/20 la nivel de EuroCup, a 2-a întrecere organizată sub egida Euroleague Basketball. El a avut 16 apariții în această întrecere cu medii statistice de 3.7 puncte, 2.4 pase decisive și 1.8 recuperări pe partidă.
În sezonul 2020/21, Bičkauskas a bifat 44 apariții în LKL unde a avut medii statistice de 7.2 puncte, 3.4 pase decisive, 1.8 recuperări și 1.4 intercepții pentru 8.8 la eficiență în 19.4 minute pe partidă. El a înregistrat statistici semnificativ îmbunătățite în cel de-al 2-lea sezon alături de Rytas, în condițiile în care a avut aceeași medie de minute pe meci în cele două stagiuni petrecute alături de echipa din capitala Lituaniei.
De asemenea, Dovis a evoluat în Basketball Champions League – ediția 2020/21. A bifat șase apariții și a avut medii statistice de 6.2 puncte, 2.5 pase decisive, 2.2 recuperări și 1.0 intercepții în 16.7 minute pentru 5.3 la eficiență.
De-a lungul timpului, Bičkauskis a devenit un nume important în campionatul din Lituania. De altfel, după primul său sezon în LKL a fost convocat la echipa națională a Lituaniei, alături de care a participat la Jocurile Mondiale Universitare din anul 2017, cucerind medalia de aur, după o finală câștigată în fața echipei Statelor Unite ale Americii. Dovis a fost convocat la echipa națională a Lituaniei în calificările FIBA Basketball World Cup 2019.
Bičkauskis devine al 5-lea jucător lituanian din istoria CSM Oradea. Primii patru au fost pivoții Thomas Klimas și Arturas Valeika, respectiv fundașii Gediminas Navickas și Vaidas Kariniauskas.
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0