Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 28, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2151 vizualizari
Viceprimarul Arina Moș împreună cu arhitectul-şef al Primăriei Oradea, Radu Fortiș, au susținut miercuri, 27 ianuarie, o conferință de presă în care au prezentat sinteza raportului de activitate a direcției Instituției Arhitectului Șef (IAS) pe anul 2020.
„Instituția Arhitectului Șef are conform legislației în vigoare două domenii ample de activitate: primul domeniu se referă la emiterea autorizațiilor de construire și a certificatelor de urbanism, iar al doilea la gestionarea planificării urbane, iar aici vorbim de strategiile de dezvoltare ale orașului. De cele mai multe ori, cei care au avut tangență cu Instituția Arhitectului Șef au apreciat poziția instituției drept una mai rigidă, considerând că le sunt afectate proiectele, dar să nu uităm că avem de a face cu un domeniu extrem de complex, reglementat în funcție de numeroase condiții care pot aduce restricții legate de amplasament, regim de înălțime, funcțiuni posibile sau sistem constructiv. Astfel, specialiștii trebuie să țină cont atunci când avizează un proiect de aspecte importante, ei fiind obligați să aibă în vedere sănătatea oamenilor, protejarea mediului, protejarea construcțiilor învecinate, protejarea siturilor și a clădirilor istorice și nu în ultimul rând să aibă în vedere realizarea unor construcții sustenabile mileniului trei”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
Un an mai special
Arhitectul-şef Radu Fortiș a prezentat anul 2020 ca fiind un an mai special, care a grevat activitatea instituției, având perioade când s-a lucrat cu echipe restrânse, făcându-se totuși față tuturor solicitărilor fără întârzieri.
„Analizând cererile prelucrate pe acte specifice, am constatat o ușoară scădere a tuturor cererilor pentru emiterea de certificate de urbanism, autorizații de construire, autorizații de desființare. Astfel, anul trecut s-au emis 6365 de certificate de urbanism, 2481 de autorizații de construire și 116 autorizații de desființare, mai puține cu aproximativ 15% față de anul trecut. Din totalul autorizațiilor de construire, autorizațiile pentru intrare în legalitate reprezintă în continuare un procent destul de mic, motiv pentru care se dorește inițierea în perioada următoare a unei campanii în care să fie survolate cu drona areale mai mari din municipiu în scopul identificării construcțiilor ilegale. Un important pas pentru simplificarea relației dintre administrația publică și cetățean s-a făcut anul trecut prin emiterea online a certificatului de urbanism, fapt ce a dus la o fluidizare a întregului circuit al documentelor, fiind o facilitate pe care Primăria Oradea o oferă cetățenilor. Instituția Arhitectului Șef lucrează în acest moment la extinderea acestui serviciu și la alte tipuri de acte”, a precizat Radu Fortiș.
În ceea ce privește nivelul taxelor pentru emiterea în regim de urgență a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, Primăria Oradea a menținut același nivel cu cel din anul 2019. De menționat că cca. o treime din certificatele de urbanism sunt solicitate în regim de urgență și un sfert din autorizațiile de construire.
Partea cea mai importanță a activității Instituției Arhitectului Șef se reflectă în activitatea Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CMUAT) în cadrul căreia au fost prelucrate anul trecut un număr de 4067 de documente. Astfel, în cadrul CMUAT au fost analizate 254 de documentații de urbanism, fiind avizate 88 de PUZ-uri (dintre care 59 avizate favorabil) și 166 de PUD-uri (dintre care 121 avizate favorabil). Totodată, în anul 2020 au fost înaintate spre analiză și aprobare Consiliului Local un număr de 99 de documentații de urbanism, respective 33 de PUZ-uri și 66 de PUD-uri.
În acest moment, Instituția Arhitectului Șef are în derulare următoarele proiecte importante: elaborarea PUZ zona construită protejata CENTRU ISTORIC; stabilirea standardelor unice în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului în vederea utilizării sistemelor informatice geografice la nivelul municipiului Oradea; preluarea documentațiilor de urbanism online într-un format digital vectorizat; emiterea online a actelor eliberate de IAS; instituirea Comisiei de acorduri unice; realizarea hărților interactive pentru cetățeni; refacerea zonelor publice cu impact major asupra vieții și imaginii urbane și reabilitarea fondului construit din zona centrală a municipiului.
„Așa cum ați putut vedea, Instituția Arhitectului Șef este implicată în toate aspectele care conduc la o dezvoltare durabilă a orașului nostru, începând de la cromatica clădirilor și estetica urbană, la calitatea spațiilor publice și până la semnalistica stradală și mobilierul urban. Dacă Oradea este acum tot mai frumoasă și a devenit orașul atât de lăudat în țară, asta se datorează cu siguranță și specialiștilor, respectiv colegilor noştri care lucrează sub îndrumarea arhitectul Radu Fortiș. Vreau să le mulțumesc pentru activitatea lor și mă bucur că în calitate de viceprimar mă ocup și de coordonarea Instituției Arhitectului Șef. Așa cum știm, frumosul poate fi de mai multe feluri, însă Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului prin profesioniștii ei îndrumă proiectele spre adevăratul frumos, având în vedere respectarea principiilor urbanistice și a legislației în domeniu”, a încheiat viceprimarul Arina Moș.
mart. 15, 2024 0
feb. 07, 2024 0
ian. 26, 2023 0
oct. 26, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0