Actualizat decembrie 26th, 2024 10:56 PM
apr. 05, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 2136 vizualizari
Duminică, prefectul Dumitru Țiplea a convocat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU Bihor) pentru a pune în discuție declanșarea procedurii de rechiziție a spațiilor de cazare din Bihor (hoteluri și pensiuni), în vederea obținerii avizului Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Decizia are la bază faptul că, în ultimele zile, numărul bihorenilor care revin în țară a crescut foarte mult, iar capacitatea de carantinare a județului Bihor a ajuns la limită, în acest moment fiind carantinate peste 800 de persoane.
De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă, 4 aprilie, a fost emis Ordinul nr. 74546 al Comandatului Acțiunii, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, care prevede ca, în situația epuizării locurilor stabilite de carantină, se vor face demersuri pentru contractarea unor spații noi, iar în cazul refuzulul proprietarilor / administratorilor spațiilor respective, se va proceda la rechiziționarea acestora, conform legii.
Menționăm că apelul public lansat joi, 2 aprilie, de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, prin care operatorii hotelieri erau invitați să depună oferte pentru închirierea locațiilor ca spații de carantină, nu s-a soldat cu niciun rezultat.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de către membrii CJSU Bihor.
dec. 24, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 19, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 26, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!