Actualizat decembrie 23rd, 2024 6:32 PM
iul. 12, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1634 vizualizari
Proprietarii de animale care vor să vândă vaci, cai, porci sau alte asemenea specimene mai trebuie să aştepte. De ieri, toate târgurile de animale din Bihor au fost suspendate. Potrivit Instituţiei Prefectului, măsura a fost luată pe o perioadă nedeterminată şi este o ormare a evoluției și extinderii pestei porcine africane pe teritoriul României. De asemenea, Cancelaria Prefectului precizează că sunt necesare restricții asupra mișcării animalelor din specii susceptibile, motiv pentru care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor a dispus de urgență suspendarea pe o perioadă nedeterminată a tuturor târgurilor de animale autorizate sanitar veterinar de pe teritoriul ţării noastre.
Deţinătorii de porci trebuie să anunțe urgent medicul veterinar concesionar, medicul veterinar oficial de zonă și/sau DSVSA Bihor (tel.: 0259/266.141) orice caz de îmbolnăvire sau moarte a porcinelor. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a dispus implementarea unui program de măsuri preventive și de control dintre care amintim:
– să nu intrați în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă. Este recomandată dezinfecţia la intrarea în adăpost;
– creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
– hrănirea animalelor doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare – rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică;
– nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
– nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi;
– asigurarea condițiilor de biosecuritate în toate exploatațiile de porcine (gospodării și ferme comerciale), cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menținerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe pășuni.
Instituţia Prefectului face precizarea că „Pesta Porcină Africană NU afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”. De asemenea, trebuie ştiut că nu există tratament sau vaccinare contra Pestei Porcine Africane. „Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor”, informează Cancelaria Prefectului.
foto – gazetanord-vest.ro
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!