Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
aug. 29, 2017 Andrei Şandor Administrație 0 6623 vizualizari
Aleşii orădenilor vor aproba în şedinţa din această săptămână o investiţie de peste 1.000.000 de lei prin care mai multe imobile în care funcţionează puncte termice vor fi reabilitate. Proiectul este necesar deoarece imobilele cu pricina se află într-o stare avansată de degradare. Mai ales la acoperişuri. Adică apa provenită de la ploi ajunge pe utilajele din punctele termice şi provoacă avarii repetate. 20 de asemenea puncte termice au fost inventariate. „Ne dorim ca anul acesta să reabilităm acoperișul a 20 de puncte termice din buget local, iar apoi în regie proprie pentru încă 15 puncte termice. Stadiul fizic al lor este foarte precar, avem înăuntru echipamente noi care ar putea fi afectate de apa care ajunge prin acoperișul degradat. Am reabilitat și anul trecut 8 puncte termice și ne dorim să reabilităm anual 20-30 de astfel de clădiri, până le vom reabilita pe toate cele care au nevoie”, relatează Stănel Necula, directorul Termoficare SA. Valoarea totală a investiției, potrivit proiectului care va intra în şedinţa de plen de joi, 31 august, a Consiliului Local, este de 1.339.690 lei (cu TVA). Durata de execuție este de 4 săptămâni pentru fiecare punct termic în parte.
sept. 24, 2023 0
sept. 20, 2023 0
sept. 04, 2023 0
sept. 02, 2023 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!