Actualizat decembrie 24th, 2024 7:11 PM
iun. 29, 2017 Andrei Şandor Administrație, business 1 3864 vizualizari
Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a decis să majoreze cu aproape 1 milion de lei capitalul social al formei Parcuri Industriale Bihor SRL. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi, chiar şi grupul PNL fiind de acord cu această măsură. Dar disponibilitatea a venit numai după ce Puterea a dat explicaţii cu privire la situaţia cu proiectele de parcuri industriale din teritoriu. Liderul grupului liberal, Ionel Avrigeanu, a vrut să ştie dacă banii – 950.000 de lei – vor fi doar de formă sau se va trece şi la ceva operaţiuni concrete. Mai ales că, deocamdată, doar viitorul aşezământ de la Tileagd pare ceva mai avansat, pentru el existând deja statut de parc industrial. Preşedintele CJ, Pasztor Sandor a declarat în şedinţa de plen de joi (29 iunie) că sunt pe rol studiile de fezabilitate pentru Tileagd în sensul realizării investiţiilor în infrastructura primară de care orice investitor are nevoie. De asemenea, liderul CJ susţine că lucrurile nu sunt limitate numai la Tileagd, fiind în atenţie şi alte locuri în judeţ. Iar de banii alocaţi azi prin majorarea capitalului social al Parcuri Industriale Bihor SRL va fi nevoie pentru a pune bazele locurilor în care vor putea să se implanteze companiile. Responsabil de acest domeniu de activitate, vicepreşedintele Traian Bodea a precizat că în scurt timp va fi scos la licitaţie proiectul tehnic aferent parcului de la Tileagd. Şi că, oricât de imposibil pare, CJ Bihor are deja contacte cu potenţiali investitori care ar dori să îşi mute în teritoriu anumite afacderi. Doar că, deocamdată, judeţul nu poate decât să le arate terenul pe care va răsări zona industrială de la Tileagd. Estimările sunt că investiţia în partea de infrastructură pentru acel loc se va ridica la aproximativ 1,5 milioane de euro. În acest moment, interesele în firma Parcuri Industriale Bihor SRL se împart după cum urmează: Judeţul Bihor, prin CJ, deţine 19.603 părţi sociale în valoare de 1.960.300 lei (67,93% din capitalul social), în timp ce comuna Tileagd deţine 9.253 părţi sociale în valoare de 925.300 lei (32,07% din capitalul social). Legat de activitatea aceasta a CJ nu trebuie uitat că în echipa care se ocupă de parcurile industriale a fost cooptată Delia Ungur, fosta şefă a Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (Eurobusiness Parc SRL), cea care a fost îndepărtată de la Primăria Oradea din motive nu tocmai clare.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
In primul rand, “sa ai contacte cu investitorii” e o nimica toata si nu pare deloc incredibil, deschizi Pagini Aurii; trebuie sa ai contracte (scrise si semnate) cu investitorii. Si sa ai infrastructura parcului finalizata sau in lucru, nu doar niste desene pe hartii.
Apoi, Delia Ungur nu a fost indeparatata de la Primaria Oradea , a demisionat de buna voie ca sa se eschiveze de la un concurs pe post (desi se putea insiuna ca ar fi ramas preferata pe post, cu experienta), dupa ce a cerut garantii ilegale ca va obtine mandatul, mariri de salarii si sa i se deconteze conferinte, cursuri si plimbari. Se pare ca la Consiliul Judetean poate obtine toate astea: postul in mod direct, fara concurenta s-a petrecut, iar plimbari si conferinte si cursuri pe bani publici se stie ca se deconteaza pe neinghitite la societatea Parcuri Industriale ale judetului. Mai trebuie sa aflam salariul, cat peste 8.000 lei primeste?!? Mai ales ca dupa ce noua conducere a angajat 60 de politruci din partied care nici macar nu vin la lucru, a marit salarii in pur stil socialist, si nu mai are bani pentru plata salariilor nici macar pana in luna octombrie (atunci incep oare epurarile politice si concedierile celor cu experienta?), doar cresterea acestor salarii si nr. de angajati insumand peste 6 milioane de euro, si nu gaseste un sfert din acesti bani, un amarat de 1,5 milioane de euro pentru a trece la fapte concrete, investitii in infrastructura parcului industrial de la Tileagd. Investitorii aia cu care au contacte vor sa vada probabil si un drum si o teava functionala de apa-canal, ca sa investeasca acolo! E bine ca au gasit 200 mii de euro pentru studii si proiecte tehnice si pentru Parcuri Industriale.