Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 21, 2017 Andrei Şandor Editorial 0 3151 vizualizari
Aș vrea să spun, din nou, încă din start: și mie mi s-a părut aiurea ca PSD și ALDE, având în spate o majoritate parlamentară confortabilă, să treacă modificările la Codul Penal și la cel de Procedură Penală prin Ordonanță de Urgență dată de Guvern. la o adică, unde naiba s-au grăbit? Și de ce au făcut pe nocturnii, într-o perioadă în care era evident că ochii tuturor sunt ațintiți asupra lor? În fine, ce-a fost, a fost. Bine că s-a putut reveni.
Ceea ce, însă, intră la fel de mult în sfera aiurelilor, în opinia mea, este modul în care acționează Direcția Națională Anticorupție. Sincer, am crezut că e o glumă când am văzut că televiziunile titrau (pe surse) că miniștri din Guvernul Grindeanu vor fi aduși la interogatoriu cu privire la modul în care a fost dată Ordonanța 13. Bat-o cucu de Ordonanță, că până și numărul ei e predestinat belelelor. Și a mai și fost dată într-o zi de 13 întors (31 ianuarie).
Păi ce facem? Procuratura ajunge să ancheteze hotărâri luate de un Guvern politic legitim și în condiții de deplină legalitate? Stați să ne înțelegem: nu mă veți auzi pe mine recitând din Antene sau din PSD-iști cărora li s-a servit lecția cu Guvernul Cioloș care, anul trecut, a adoptat tot prin Ordonanță de Urgență, la kilogram, modificări ale acelorași coduri. Mă doare în cot cum a procedat răposatul Executiv, dacă a făcut-o legal. Și, aparent, a fost legal pentru că niciun oponent al lui Cioloș nu a făcut gălăgie pe tema asta. Au fost acolo, au considerat că trebuie și că așa trebuie, deci au făcut-o.
Ce vedem noi acum: un alt guvern, dat de rezultatul votului din 11 decembrie 2016, face la fel. Schimbă Codurile prin Ordonanță de urgență. Rușine lor, pentru că ar fi trebuit / putut să o facă mult mai elegant, nu în prima jumătate de lună de la preluarea frâielor patriei! Dar, precum predecesorii: au fost acolo, au considerat că trebuie și că așa trebuie, deci au făcut-o. Urmarea așteptată: proteste stradale și electronice masive. Urmarea neașteptată: DNA cheamă miniștrii la raport!
Aproape că i-aș aplauda pe procurorii anticorupție pentru gestul lor. Dar, în condițiile în care Ordonanța criticată (și criticabilă!) a fost perfect legală, mă oprește un reflex care e generat de ceva ce îmi permit să numesc ‘bun simț’ (sau ‘memorie’). Dacă tot anchetăm, mai nou, și oportunitatea unor decizii guvernamentale, sper ca în curând să-i văd târâți pe la DNA și pe de-al de Boc, Predoiu și Băsescu (în ce ordine doriți) în dosarul (încă inexsitent) al tăierilor salariale și al majorării TVA din 2010. Chestiuni decise, ce să vezi, tot prin Ordonanță de Urgență!
Și, desigur, aș vrea să-i văd încolonați și pe distinșii membrii ai Cabinetului Năstase, care au aprobat, printre altele, diverse privatizări cu cântec. Sau pe cei din Guvernul Isărescu sau din cel condus de Tăriceanu, tot pentru decizii discutabile. Că, din păcate pentru poporul ăsta bătut de soartă, au fost destule! Aș vrea o astfel de reparație. În spiritul dreptății și al echidistanței. Facem așa?
aug. 21, 2024 0
dec. 07, 2023 0
nov. 16, 2023 0
mart. 14, 2023 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0