Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
nov. 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 378 vizualizari
Guvernul a aprobat astăzi, 16 noiembrie, hotărârea privind indicatorii tehnico-economici ai Drumului Expres Arad – Oradea, pe baza documentației elaborate de autoritățile locale și județene din județele Bihor și Arad.
Materialul a vizat adaptarea proiectului la normele și legislația în vigoare, condițiile de trafic actuale și viitoare, dar și conectarea la infrastructura rutieră din Ungaria, în zona municipiului Salonta.
„În cursul săptămânii viitoare se va promova a doua hotărâre de Guvern privind exproprierea terenurilor afectate de proiect. După perioada de 10 zile de transparență decizională, această hotărâre ar putea fi aprobată în prima jumătate a lunii decembrie. În paralel, se derulează auditul de siguranță rutieră la proiectul tehnic. La jumătatea lunii decembrie, PT-ul ar urma sa intre în Comisia Tehnico-Economică a CNAIR pentru aprobarea finală. După aceasă etapă, se poate derula procedura de licitație pentru selectarea constructorilor”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Drumul expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu patru benzi de circulație, la care se adaugă legăturile cu principalele orașe de pe traseu. În județul Bihor, proiectul prevede trei noduri importante: nodul rutier din Oradea, drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km.
Lungimea totală a noului drum, inclusiv cu legătura din Arad de aproximativ 3 kilometri, va fi de 138 de kilometri. Traseul va cuprinde 86 de poduri și pasaje, pentru a se respecta regulile de biodiversitate din zona Salonta – Chișineu Criș.
Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 11,7 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție propusă este de 24 de luni.
Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri externe nerambursabile – – (Programul Transport 2021-2027) și de la bugetul de stat, conform programelor de investiții publice aprobate de lege.
aug. 21, 2024 0
iun. 12, 2024 0
mart. 25, 2024 0
mart. 14, 2023 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!