Actualizat noiembrie 28th, 2024 1:18 PM
feb. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 3650 vizualizari
Începând cu această lună, la Spitalul Județean din Oradea, operațiile din domeniul neurochirurgiei se desfășoară în condiții și mai bune, câmpul operator fiind mult mărit față de posibilitățile de până acum. Motivul: în dotarea unității medicale a intrat un microscop performant marca Zeiss (model Pentero 900), considerat vârf de gamă. Biroul de Presă al Primăriei orădene a anunțat azi achiziția de peste 300.000 de euro. În comparație, aparatura de până acum mărea de numai 3 ori câmpul operator, update-ul fiind evident. Noul aparat folosește la operațiile care vizează tumori cerebrale, morfologii vasculare cerebrale, dar și în patologii spinale. Potrivit medicului specialist Alin Blaga, microscopul „va fi folosit în 85% din intervențiile neurochirurgicale care se desfășoară în spital”, aparatul permițând „lărgirea în siguranță a spectrului de noi patologii abordate”. În opinia doctorului, „un astfel de aparat trebuie să intre în dotarea de bază a oricărei săli de operații de neurochirurgie”. O primă operație cu microscopul cel nou a fost deja efectuată cu succes în cursul zilei de vineri, 17 februarie.
iul. 08, 2024 0
dec. 11, 2023 0
apr. 27, 2023 0
dec. 21, 2020 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0