Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
feb. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2247 vizualizari
Probabil și pentru că nu a acumulat prea multă experiență de când și-a luat permisul de conducere, un băiat de 20 de ani, domiciliat în Holod, a reușit să rănească, fără să vrea, două persoane care călătorea cu el în mașină. Autoaccidentarea s-a consumat în noaptea de sâmbătă spre duminică (18 / 19 februarie), cu câteva minute înainte de ora 3, pe DN 76, în timp ce autoturismul implicat era condus pe direcţia Beiuș – Oradea. Oamenii legii spun că șoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Mai exact, la carosabilul cu polei. Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Bihor, „șoferul” a pierdut controlul asupra direcției”, autoturismul pătrunzând pe contrasens și răsturnându-se în șanțul de pe partea stângă a direcţie de deplasare. „În urma accidentului rutier, un bărbat de 25 de ani, din comuna bihoreană Tinca, pasager în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare”, informează polițiștii. Aceștia vor merge mai departe cu cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
foto – suceavanews.ro
oct. 27, 2022 0
iul. 06, 2020 0
mai 14, 2020 0
mai 11, 2020 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!