Actualizat decembrie 21st, 2024 11:56 AM
dec. 06, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2275 vizualizari
În așteptarea Raportului final al experților de la Timișoara, Municipalitatea a convenit cu specialiștii că sunt necesare unele măsuri de intervenție de urgență la Dealul Ciuperca. Pe de o parte, au fost montate repere topografice pentru monitorizarea unor noi eventuale alunecări de teren, supravegherea zonei fiind zilnică. Viceprimarul Mircea Mălan (foto) a declarat într-o conferință de presă susținută marți (6 decembrie) că s-a decis consolidarea dealului prin forarea de piloți în pământ.
Forarea ar putea să înceapă mâine, miercuri fiind ziua în care, spune edilul, va sosi foreza cu care o firmă din Cluj va realiza intervenția. Dar, de fapt, tot Abed Nego este executantul care se va ocupa de remedierea lucrurilor în condițiile în care mai multe firme de specialitate ar fi contactat Primăria Oradea pentru a-și oferi sprijinul. „Fără niciun fel de contraprestație”, susține Mălan, care a precizat că executantul inițial, Abed Nego, nu se consideră vinovat și că o soluție finală va putea fi dată doar pe baza Raportului care este așteptat pe finalul lunii ianuarie 2017. Până atunci, însă, la deal trebuie intervenit, „mișcarea” de acum fiind acoperită de garanția de bună execuție.
Referitor la soluția de urgență pentru consolidarea Dealului Ciuperca, la solicitarea jurnaliștilor, viceprimarul orădean a precizat că documentația tehnică originală (care a stat la baza proiectului final pentru amenajarea zonei) nu prevedeea (nici măcar ca opțiune) forarea de piloți. În paranteză fiind meționat, la drumul expres aflat la baza Dealului Ciuperca, executantul a realizat astfel de lucrări de consolidare, semn că unii geologi / topografi au putut avertiza cu privire la potențiale mari alunecări de teren. Totodată, urmează ca și în zona punctului belvedere în care a fost amenajată cafeneaua (între timp închisă) să se facă o consolidare astfel încât acel loc să nu prezinte niciun fel de pericol după redeschidere.
„Riscul alunecării de teren era cunoscut. Acolo existau rupturi de nivel și pe varianta veche a dealului, rupturi cauzate de niște mici alunecări de teren”, a declarat Mircea Mălan cu mențiunea că asemenea fenomene – la scară foarte mică – există în continuare și ele s-ar datora apei care se infiltrează. Motiv pentru care refacerea de la Ciuperca va însemna și realizarea unui sistem de drenaj al apei din pământ, astfel încât ea să curgă spre canalizare și să nu se impregneze în sol facilitând o nouă surpare de anvergură.
aug. 06, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 09, 2024 0
apr. 02, 2024 0
dec. 21, 2024 0
dec. 21, 2024 0
dec. 21, 2024 0
dec. 20, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!