Actualizat decembrie 22nd, 2024 12:26 AM
oct. 27, 2016 Andrei Şandor Politică 0 2777 vizualizari
Devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor în urma negocierilor politice de după alegerile din vară, Traian Bodea (foto) se gândește la Parlament. Fiind primul pe lista ALDE pentru Camera superioară a legislativului național, liderul filialei pare că nu apare acolo doar pentru a fi „locomotivă”. După lansarea din această săptămână a candidaților liberal-democrați pentru alegerile generale din 11 decembrie, Bodea a recunoscut în conferința de presă că, dacă ALDE Bihor va trimite un senator, atunci el nu va renunța la mandat pentru următorul de pe listă. Președintele filialei ALDE spune că ar privi o asemenea schimbare ca pe o „promovare” politică, plecarea lui la București nepericlitând alianța care conduce Bihorul la CJ. Șeful liberal-democraților spune că, cel mai probabil, în caz că el va ajunge în Senat, Dorin Corcheș va deveni noul vicepreședinte al forului județean, grupul urmând să fie completat cu următorul de pe lista ALDE validată înainte de alegerile locale din luna iunie. Potrivit calculelor conducerii ALDE Bihor, formațiunea ar putea trimite un senator și un deputat în Parlament, dacă se adună peste 20.000 de voturi.
nov. 30, 2024 0
sept. 25, 2024 0
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!