Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 27, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 6564 vizualizari
După depunerea fără tam tam a candidaturilor pentru funcția de primar al Municipiului Oradea și de consilieri locali, popularii orădeni își continuă campania de prezentare ieșită din comun a lui Horea Vușcan. Cel care, deși la un moment dat părea că rămâne doar cap de listă pentru CL, a revenit în postura candidatului la Primărie. Potrivit președintelui de filială Daniel Meze, dintre cei 4 candidați români la șefia administrației locale, reprezentantul PMP are o șansă importantă.
Asta pentru că, pe de o parte, Ilie Bolojan nu ar avea niște realizări personale deosebite (și, mai spune Meze, edilul liberal îi poate mulțumi lui Cornel Popa că, în 2004, a fost făcut prefect de Bihor – de acolo pornind ascensiunea sa politică), iar pesedista Adelina Coste nu ar fi credibilă (având în vedere trecutul PDL-ist și faptul că, grație apartenenței la democrat-liberali, a avut parte de multe contracte de consultanță cu primăriile bihorene). De asemenea, despre Ștefan Herchi (ADE), Meze spune în continuare că „nu are nicio treabă cu politica”.
Pe de altă parte, așa cum s-au străduit popularii să arate și azi (27 aprilie), Horea Vușcan este un om care a dovedit deja și pe planul managerial, de om de afaceri, că e un om priceput. După ce, săptămâna trecută, presa a fost invitată acasă la candidatul PMP, acum taxiurile au fost direcționate spre noul sediu al firmei Alien Concept, cel în care activitatea a început nu demult, în zona șoselei de centură.
Clădirea nouă adăpostește nu doar zona de lucru „de jos” (adică partea de asamblare / împachetare a aparaturii electronice), ci și spațiile de „gândire”, acolo unde Vușcan și oamenii lui elaborează strategii și tipuri de aparatură. Omul de afaceri a arătat că, așa cum și la sediul său a căutat să îmbine clasicul cu modernul și cu conservatorismul (n.b.: există și un pian în spațiul în care se țin ședințele de la Alien Concept), și în politică / administrație locală e nevoie de o combonație de stiluri, aspecte și gândiri. Candidatul PMP a subliniat ideea necesității de inovare permanentă și de amestec cât mai minimal al Statului (deci și al Primăriei) în treburile orașului. E subiectul favorit al lui Horea Vușcan: spargerea monopolurilor.
În cele câteva minute în care le-a vorbit jurnaliștilor, înainte de un tur ghidat al sediului firmei sale, Horea Vușcan a declarat, printre altele, că cetățenii ar trebui să voteze liber, eliberați de prejudecăți. Inclusiv de cele legate de el: accidentul, vestimentația, stilul de viață oarecum extravagant.
Președintele PMP Bihor, Daniel Meze, a ținut să sublinieze că și în politică este nevoie de respect și de respectarea cuvântului dat. În acest context, fostul ziarist apreciază parteneriatul pe care îl are cu Horea Vușcan, parteneriat care a rezistat în ultimele luni (de când cei doi s-au prezentat ca lideri PMP în Bihor și Oradea) în ciuda diverselor piedici directe sau indirecte care le-au fost puse.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
dec. 16, 2016 0
oct. 14, 2016 0
oct. 09, 2016 0
oct. 01, 2016 1
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0