Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 17, 2016 Andrei Şandor Politică, Sănătate 0 2230 vizualizari
Miercuri, 17 februarie, pe lângă dezbaterea legată de cazul evacuării posturilor de televiziune din trustul Intact al condamnatului Dan Voiculescu, aleșii din Camera superioară a Parlamentului au avut și o sesiune de declarații politice. Orădeanul Florian Bodog (foto), pesedist ales în Colegiul 4, le-a vorbit colegilor săi despre „admirația” pe care o are față de Legea Prevenției în Sănătate, depusă de liberali. În opinia senatorului Bodog, care este medic și decan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, „maniera politicianistă în care a fost abordat acest subiect de către cei din PNL” este cel puțin discutabil, parlamentarul criticând și ideea de „coerciții financiare pentru pacienții indisciplinați”, respectiv „creșterea birocrației prin înființarea unei agenții guvernamentale denumită pompos Agenția Națională de Prevenție în Sănătate”.
În ton cu conducerea partidului său, dr. Bodog spune că „s-a pornit din start cu o abordare greșită, lipsită de compasiune” și care „contravine total intereselor pacienților”. Social-democratul acuză liberalii de mercantilism și îi privește ca pe niște cinici care n0ar mai ști „cum să mai facă rost de niște bani pe spinarea unor semeni aflați în dificultate”. Senatorul PSD subliniază că din 28 de articole ale inițiativei legislative, 21 fac referire la Agenția Națională de Prevenție în Sănătate. „Cred că mult mai corect ar fi fost ca propunerea să se cheme Legea privind Agenția Națională de Prevenție în Sănătate”, spune FLorian Bodog, convins că intenția reală a PNL a fost să mai inventeze o instituție în plus, probabil pentru a oferi unele sinecuri. „Propunerea PNL este neconstituțională, ambiguă și orientată împotriva intereselor pacienților”, a exclamat medicul orădean în plenul Senatului, care crede că înainte de a crea sancțiuni pentru bolnavii care nu se prezintă la medic, Statul ar trebui să se asigure că oamenii au la dispoziție infrastructură medicală dezvoltată în toată țară. „Asta ar trebui să ne preocupe pe toți, inclusiv pe cei din PNL, nu să mai înființăm niște agenții și să mai punem pe funcții niște oameni de partid”, spune senatorul Florian Bodog menționând că nu va vota propunerea legislativă a liberalilor.
mart. 10, 2021 0
feb. 25, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 07, 2024 0