Actualizat noiembrie 25th, 2024 8:24 AM
iun. 30, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1982 vizualizari
PNL, UNPR, UDMR și aleșii minorităților (altele decât cea maghiară) au făcut ca ședința de vot de marți, 30 iunie, în care parlamentarii au fost puși să voteze pro sau contra numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) în postul de director al Serviciului de Informații Externe (SIE) să aibă cvorum. Cu tot cu boicotul PSD, care a anunțat încă de acum câteva zile că nu va susține revenirea lui MRU la șefia SIE, fostul premier de scurtă durată al României a primit voturile necesare pentru ocuparea fotoliului principal din cadrul instituției care gestionează informațiile externe. Conform reglementărilor, a fost nevoie de cel puțin 50% + 1 dintre parlamentarii prezenți în sală pentru ca propunerea președintelui Klaus Iohannis să fie validată prin votul demnitarilor din legislativul național. 278 de senatori și deputați au votat în favoarea lui MRU, iar 6 au fost contra. După votul secret din Casa Poporului, fostul lider al Forței Civice a depus rapid jurământul în fața Parlamentului.
Practic, Ungureanu (foto – arhivă bihorstiri.ro) revine în funcția pe care a părăsit-o la începutul anului 2012, atunci când precedentul președinte al țării, Traian Băsescu, l-a numit în funcția de prim-ministru. Guvernul său, format din PDL, UNPR și UDMR a fost dat jos după nici 80 de zile prin moțiune de cenzură de PNL și PSD, reuniți atunci sub sigla USL.
Dacă, aparent, nu au fost foarte mari emoții în privința susținerii îndestulătoare a lui MRU în Parlament pentru un nou mandat de director SIE, interesantă ar putea fi relația pe care PSD o va avea în următoarea perioadă cu UNPR. Partidul generalului Gabriel Oprea (vicepremier, iar acum chiar premier interimar în locul lui Victor Ponta) a lovit oarecum sub centură partenerii de guvernare prin susținerea pentru MRU. Cu toate acestea, Oprea consideră că actualul Guvern poate și chiar trebuie să meargă mai departe.
Nu la fel de clară e situația din perspectiva social-democraților. Unii lideri (ex.: șefa Consiliului Național, ministra Rovana Plumb, care acum e și președinte interimar al partidului) vorbesc și ei despre faptul că Executivul actual poate funcționa în continuare și cu un UNPR care a „trădat” în cazul MRU. Alte voci, însă, precum cea a coordonatorului politic al PSD, Liviu Dragnea (fost vicepremier), sau cea a președntelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, nu ar lăsa acest episod să plece repede din zona de actualitate și sugerează că relația cu UNPR ar trebui să fie reanalizată. Cu atât mai mult cu cât pare că partidul militarizat își arată colții și își face „curaj” pentru ambiții politice tot mai mari.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0