Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
feb. 10, 2015 Florin Coman Actualitate 0 1247 vizualizari
Azi, 10 februarie, se marchează Safernet Day (Ziua Siguranței pe Internet). În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor derulează o serie de activităţi preventive menite să crească gradul de informare a copiilor, părinţilor şi profesorilor cu privire la riscurile utilizării Internetului şi modalităţi de prevenire a acestora. Activitățile oamenilor legii au loc în unități de învățământ din tot județul Bihor. Poliţiştii îi vor învăţa pe copii regulile minime de autoprotecţie pe Internet, vor organiza concursuri pe teme preventive despre utilizarea corectă a Internetului şi vor distribui materiale infomativ – preventive pe această temă.
Poliția bihoreană transmite principalele reguli de urmat pentru copiii care accesează Internetul:
1. Fii întotdeauna atent când navighezi pe Internet! Pentru a evita riscurile specifice Internetului, trebuie să fii selectiv în accesarea site-urilor pentru informare sau pentru downloadarea materialelor şi programelor căutate.
2. Nu da niciunei persoane întânite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor, detalii de pe cartea de credit etc. Atunci când aceste persoane necunoscute insistă (prin e-mail, pe chat sau telefonul mobil) să afle cine eşti şi unde locuieşti, anunţă-ţi părinţii sau accesează www. Safernet.ro ( raportare@safernet.ro sau call center-ului 021/3103116) pentru a lua legătura cu specialiştii privind siguranţa online. E important să notezi adresele web sau numărul de telefon de pe care ai primit mesajele.
3. Parolele sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă pe care nu le dai nimănui, nici măcar cunoscuţilor, cu excepţia părinţilor. Refuză-i pe prietenii care îţi cer parola, deoarece aceştia pot folosi adresa ta de e-mail pentru a trimite mesaje jignitoare altor persoane sau pentru a intra pe site-uri interzise. Dacă bănuieşti că parola ţi-a fost divulgată, schimb-o imediat!
4. Dacă vrei să te întâlneşti în mod real cu persoana cunoscută pe Internet sau de la care ai primit mesaje pe telefonul mobil, anunţă-ţi părinţii sau spune-i unui prieten apropiat intenţia ta. Nu accepta niciodată să mergi singur. Oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce par a fi pe Internet. Datele privind identitatea lor (nume, sex, vârstă etc.) sunt deseori false, în scopul de a pătrunde mai uşor într-un grup de tineri. Pentru a evita orice pericol, nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întânit pe Internet. Discută mai întâi cu părinţii acest lucru.
5. Postează cu mare grijă fotografii cu tine sau cu familia ta! Atunci când doreşti să încarci fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie să-ţi creezi un profil sau cont, selectează fişierele cu mare atenţie. Lista cu persoanele care îţi pot vedea profilul trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a evita ca informaţiile
despre tine să ajungă şi la alte persoane. Foloseşte cu discreţie camera web, fără a acorda tuturor acces pentru vizualizare. Nu uita, fotografiile sau filmuleţele, odată postate, pot rămâne pentru totdeauna pe Internet chiar dacă le vei şterge!
6. Nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat. Fii inteligent, foloseşte şi alte surse pentru a verifica informaţia! În spatele unor oferte, anunţuri sau reclame tentante se pot ascunde persoane periculoase!
7. Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană! Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât crezi tu că este necesar şi nici să citeşti ce-ţi provoacă neplăcere sau teamă! Poţi scoate oricând din lista de contacte pe cei cu care nu mai vrei să comunici.
8. Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoşti pe cei cu care comunici. Obligaţia ta este de a-i proteja şi tu pe alţii. Nu trimite imagini sau mesaje jignitoare, agresive, obscene niciunei persoane, indiferent de situaţia de conflict în care te găseşti. Hărţuirea şi ameninţările transmise prin e-mail pot pune în pericol alte persoane şi pot determina intervenţia autorităţilor.
9. Cere ajutor în orice situaţie persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi. E posibil ca părinţii tăi să nu ştie atât de multe lucruri ca tine despre Internet şi calculator, dar ei sunt primii care te vor înţelege şi te vor ajuta. Dacă simţi că nu poţi vorbi cu părinţii, apelează la unul din specialiştii privind siguranţa pe Internet a copiilor. pe pagina www.sigur.info.
Evenimentele organizate de IPJ Bihor pentru a atrage atenția asupra necesității ca micuții să fie protejați și în fața ecranului computerului vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.
feb. 06, 2024 0
feb. 08, 2023 0
aug. 10, 2017 0
iul. 20, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0