Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 31, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1347 vizualizari
Administrația Bazinală de Apă „Crișuri” anunță că proiectul demarat în 2010, care presupunea îmbunătăţirea managementului riscului la inundaţii, a fost finalizat. Specialiștii și-au propus să cunoască mai în amănunt arealele din zona râurilor Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb, supuse hazardului la inundaţii, deznodământul fiind realizarea hărților extrem de folositoare în prevenirea și, la nevoie, combaterea revărsărilor de ape. Potrivit datelor transmise de ABA, pentru implementarea proiectului au fost efectuate zboruri cu avionul și cu elicopterul, în urma cărora, s-a obtinut modelul digital al cursului de apă şi al zonei adiacente. De asemenea, au fost făcute lucrări de modelare hidrologică pe întreg bazinul hidrografic. În ceea ce privește cele 4 cursuri principale de apă s-au făcut şi modelări hidraulice prin care se poate urmări zona inundabilă. „Studiile s-au realizat pe o lungime totală de 1601 km, din care 649 km pe râurile principale şi 952 km pe afluenţii acestora. Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări de teren, respectiv ridicări topografice convenţionale, care au avut ca rezultat editarea de hărţi în format GIS (geospaţial)”, informează ABA. Directorul executiv al instituției, Dumitru Voloșeniuc, spune că hărţile de hazard la inundații indică cu exactitate zonele inundabile și că proiectul a fost făcut în beneficiul a 127 de localităţi din din bazinul hidrografic Crișuri. „Din suprafaţa totală a bazinului hidrografic, aproximativ 1500 km² reprezintă suprafaţă potenţial inundabilă. Hărţile de hazard au fost puse la dispoziţia Consiliilor Judeţete din Bihor, Arad, Cluj, Hunedoara, Satu-Mare şi Sălaj în vederea elaborării harţilor de risc care vor indica nivelul potenţial al pagubelor într-un anumit areal, precum şi zonele de evacuare pentru populaţiei” mai precizează Voloşeniuc. De altfel, grație acestor hărți de hazard primăriile vor ști care sunt limitele până la care pot elibera autorizații de construcție pentru casele dorite de cetățeni.
Întregul proiect are o valoare de 3.526.793 lei, 80% din sumă reprezentând fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
iul. 18, 2017 0
iun. 28, 2017 0
iun. 28, 2017 0
iun. 23, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0