Actualizat decembrie 9th, 2024 12:19 AM
iun. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 4568 vizualizari
Compania preferată de ABA „Crișuri” pentru lucrările hidrotehnice este firma orădeană Repcon. Utilajele acesteia sunt din nou vizibile pe malul Crișului Repede, în amonte de pasarela pietonală ce urmează a fi demolată pentru a face loc Podului Centenarului. Pe malul stâng. Este începutul șantierului de amenajare de promenadă, zona de plimbare urmând să fie extinsă astfel încât plimbăreții să se poată deplasa de dinainte de Podul Dacia și până la actuala pasarelă ce va fi dată uitării. În urmă cu câteva zile, alături de viceprimarul Mircea Mălan, directorul executiv al ABA, Dorel Dume, a anunțat demararea lucrărilor de amenajare, proiectul având finanțare de la Ministerul Mediului. Șantierul are o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei și va duce la apariția unei zone de promenadă oarecum asemănătoare cu cea de pe malul drept. Se va lucra inclusiv în zona Podului Sf. Ladislau astfel încât să se poată merge pe sub pod, ruta devenind una neîntreruptă între podurile Dacia – Intelectualilor – Sf. Ladislau – pasarela de la fostul Centru de Calcul. După cum se poate vedea, lucrarea a demarat în zona acestui din urmă pod, firma Repcon croindu-și drum tehnologic spre albie. Unde se muncește deja la așternerea unu strat de piatră. Totul în ciuda ecologiștilor care se tem că ecosistemul format în acea zonă de pe malul stâng al Crișului Repede va dispărea din cauza intervenției actuale. Centrul Regional de Supraveghere Ecologică a și transmis un protest scris în legătură cu subiectul, arătându-și temerea că vor fi tăiați copaci și că va fi distrus un mal care e stabil de vreo 50 de ani. În replică, potrivit celor de la ABA „Crișuri”, citați de Digi 24 Oradea, implementarea proiectului nu va dăuna decât acelor arbori care stau exact în calea amenajării promenadei. Rămâne de văzut. Investiția celor de la ABA „Crișuri” va fi completată de administrația locală, care va lucra la consolidarea zidurilor de sprijin, din dreptul clădirii Primăriei, la reabilitarea elementelor de ornament marca Vago și la amenajarea zonei de plimbare situată deasupra malului (care pleacă din dreptul parcării de la blocul turn de pe str. Tudor Vladimirescu). După cum a fost prezentat proiectul aferent Primăriei, pe traseu vor fi amenajate și niște puncte gen belvedere la care doritorii se vor putea opri pentru a avea o altă perspectivă asupra Crișului Repede. În principiu, întreaga lucrare de amenajare ar putea fi finalizată în primăvara anului 2018. Chit că pe panoul de la locul șantierului scrie că termenul de finalizare este 20 iunie 2020.
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 20, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!