Potrivit Biroului de Presă al IPJ Bihor, captura a fost făcută duminică, 6 februarie, într-o piață din Oradea. Cei cinci comercianți sunt B. C. (35 de ani), D. R. (43 de ani), C. O. (30 de ani), S. M. (30 de ani) şi C. A. (36 de ani). Aceștia sunt acuzați că au oferit sau au deţinut spre comercializare produse de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci consacrate, bănuindu-se că este vorba despre marfă contrafăcută. „În urma controalelor efectuate, poliţiştii au ridicat în vederea efectuării de cercetări produse în valoare totală de aproximativ 27.500 lei. Bunurile ridicate urmează a fi examinate de titularii de drepturi de autor pentru a se stabili autenticitatea acestora şi pentru a se constitui părţi civile în cauză”, se arată în comunicatul IPJ Bihor. Cercetările continuă cu suspecţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.