Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 08, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1253 vizualizari
Prima ninsoare mai adevărată din sezonul rece 2011/2012 a căzut la Oradea. În noaptea de 7/8 ianuarie (sâmbătă/duminică), norii adunați pe capul municipiului și-au dat drumul și au confirmat așteptările meteorologilor care prevesteau încă de acum o săptămână că urmează să se instaleze vremea de iarnă autentică. E drept, stratul de zăpadă de la Oradea nu este unul care să îi poată face pe copii să iasă cu săniile în parc și nici unul care să alerteze foarte tare autoritățile, dar este un semnal că cei care se așteptau deja la venirea primăverii s-au înșelat. Sunt locuri unde zăpada căzută s-a și topit, dar zonele mai necirculate încă mai păstrează dovezile căderii de nea din noaptea trecută. Reamintim că în Municipiul Oradea există o Comisie de deszăpezire și combatere a poleiului. Utilajele de deszăpezire care trebuie să acționeze prin Oradea vor interveni imediat ce stratul de zăpadă ajunge le o grosime de cel puțin 5 cm. Comisia a decis încă de la finalul lunii noiembrie ca împrăştierea materialului antiderapant să se facă cu prioritate pe traseele mijloacelor de transport în comun, la intrările şi ieşirile în/din oraş, în intersecţii/sensuri giratorii, poduri şi pasarele. De asemenea, în cazul apariţiei poleiului, se va acţiona cu prioritate pe drumurile în pantă. Tot ca parte a mecanismului de deszăpezire, în caz de nevoie, OTL va curăţa staţiile pentru mijloacele de transport în comun și căile de rulare ale tramvaielor. Conform informațiilor pe care le avem în acest moment, deși a nins și în alte zone ale Bihorului, nici pe drumurile județene nu sunt probleme în materie de circulație. Consiliul Județean este cel care gestionează deszăpezirea pe șoselele pe care le administrează, Bihorul fiind împărțit pe zone pentru o acțiune mai eficientă în caz de nevoie.
Potrivit portalului Administrației Naționale de Meteorologie, în regiunea Crișana urmează o zi cu caracteristici normale din punct de vedere termic. Mai sunt posibile ninsori pe arii extinse, iar mercurul din termometre nu va depăși valoarea de +3 grade Celsius.
ian. 05, 2017 0
dec. 15, 2016 0
dec. 14, 2016 0
nov. 17, 2016 1
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0