Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1537 vizualizari
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontiră (ITPF) Oradea a luat act de cele transmise de colegii din Ungaria și informează că în perioada 7 aprilie (ora 23) – 9 aprilie (ora 23), pe teritoriul țării vecine, va fi restrictionata temporar circulatia tuturor categoriilor de autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Conform datelor primite de la ITPF Oradea, măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în Ungaria se sărbătorește Paștele în zilele de 8 și 9 aprilie, perioadă nelucrătoare. Comisarul-șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Oradea, spune că în această perioadă va fi efectuat „controlul comun pentru iesirea din Romania (respectiv intrarea in Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, însa, conform legislatiei statului vecin, şoferii automarfarelor vor avea obligatia sa staţioneze în parcarile special amenajate, pâna la încheierea perioadei de restricţionare a circulatiei pe drumurile publice”. Ca de obicei, politistii de frontiera romani coopereaza cu autoritatile de frontiera din Ungaria, iar partea română va dispune masuri de suplimentare a personalului care-si desfasoara activitatea la controlul documentelor si de crestere a numarului arterelor de control a TIR-urilor, daca situatia o va impune, pe ambele sensuri.
dec. 20, 2016 0
dec. 20, 2016 0
aug. 23, 2015 0
iul. 01, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0