Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
apr. 05, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2332 vizualizari
Teme recurente de campanie pentru omul de afaceri Horea Vușcan, potențial candidat al Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru funcția de primar al Municipiului Oradea. După ce a criticat din nou monopolurile impuse și menținute de administrația locală, precum și abuzurile prin care oamenilor li se iau din terenuri dacă vor să construiască, Vușcan revine și la tema impozitării cultelor pentru că vede în Biserică (indiferent de tip) o imensă afacere. Dar una care, deși e subvenționată la greu de la bugetul de stat, are parte de sprijin de tot felul și din partea Primăriei. O veche practică, de altfel, a aleșilor locali mai ales la țară. Lucru pe care reprezentantul PMP l-a spus mai demult cu referire directă la președintele CJ, Cornel Popa, care ar „cumpăra” voturi / susținere prin alocare de bani către bisericile din Bihor. Iată că Vușcan a descoperit că și la oraș lucrurile stau aproape la fel.
Drept dovadă, în conferința de presă de luni, 4 aprilie, el a scos în fața presei un teanc de hotărâri ale Consiliului Local Oradea din epoca Bolojan prin care bisericilor de toate felurile li se dau cu titlu gratuit mii de metri pătrați de teren. Și chiar și bani. „Primăria Oradea ne jecmănește cu impozite mai mari decât în București sau Cluj-Napoca după care dă bani, în afară de faptul că aceștia sunt distribuiți către firme de partid, și la biserici”, spune, extrem de supărat, Horea Vușcan. Acesta nu privește cu ochi buni nici modul în care Municipalitatea srpijină cultele în materie de renovare a anumitor clădiri, chiar dacă este vorba despre un fel de împrumut pe care Primăria îl va lua înapoi prin nealocarea altor bani în următoarea perioadă. Și toate acestea în timp ce bisericile nu sunt impozitate.
Pentru a arăta că este o problemă gravă pusă și la nivel mondial, reprezentantul PMP îl invocă pe Papa Francisc care și el vorbea despre faptul că acele instituții religioase „care nu fac ceea ce ar trebui să facă” ar trebui impozitate. „Și astăzi Biserica din România nu face ceea ce ar trebui să facă!”, a concluzionat Vușcan care a revenit la ideea că cetățenii și Statul nu ar mai trebui să dea bani pentru biserici. „Vrem spitale, nu catedrale!”, a declarat politicianul arătând că, spre exemplu, la Maternitatea din Oradea, cu toate că sunt condiții destul de bune, există o farmacie a spitalului care ar trebui să furnizeze cele necesare persoanelor internate (și asigurate), recent, o pacientă a trebuit să cumpere totul pe banii ei de la o altă farmacie. „România are alte priorități decât Biserica”, a conchis Horea Vușcan.
dec. 16, 2016 0
aug. 27, 2016 0
iul. 21, 2016 0
iul. 19, 2016 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!