Actualizat martie 29th, 2024 4:05 PM
iun. 08, 2016 Andrei Şandor Politică Comentariile sunt închise pentru „Vitejii” din PNL l-au reconfirmat pe Bolojan în postul de secretar general 1796 vizualizari
După o ședință PNL de mai multe ore în care, potrivit co-președintelui Vasile Blaga, lucrurilor li s-au spus pe nume și în care, conform co-președintei Alina Gorghiu, a fost „mai mult decât bună”, nimeni nu a mai cerut demisia nimănui. Mai mult decât atât, primarul Oradiei rămâne secretar general al PNL cel puțin până la alegerile parlamentare. Ilie Bolojan a fost reconfirmat în această funcție, doar un singur liberal din Biroul Politic Național (BPN) fiind împotriva lui, iar 4 colegi de partid abținându-se. Șeful Executivului local a precizat la ieșirea de la ședință că a acceptat postul de secretar general pentru a-și arăta respectul față de partidul care l-a făcut prefect în anul 2005 și care i-a permis să candideze pentru fotoliul de primar al Municipiului Oradea. De asemenea, Bolojan spune că vrea să facă „ceea ce trebuie pentru ca PNL să fie un instrument de modernizare a țării”. Referitor la cei care i-au cerut demisia, secretarul general al liberalilor nu s-a sfiit să spună că este vorba despre oameni care au obținut „rezultate lamentabile”.
În ceea ce privește măsurile pentru perioada următoare, Ilie Bolojan și co-președinții Blaga și Gorghiu au declarat că urmează numirea de președinți unici în filialele în care fuziunea PDL / PNL încă nu a fost definitivată. Apoi, după finalizarea negocierilor pentru majoritățile din consiliile locale și județene, se va lucra la pregătirea alegerilor parlamentare. „Vom veni cu o echipă nouă la București și cu o ofertă de dreapta”, au spus liderii PNL după ședința BPN de luni, 8 iunie.
mart. 11, 2024 0
feb. 28, 2024 0
dec. 14, 2023 0
nov. 08, 2023 0
mart. 13, 2024 0
ian. 15, 2024 0
nov. 14, 2023 0
oct. 18, 2023 0