Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
feb. 08, 2016 Andrei Şandor Politică 0 1904 vizualizari
Căutând să înzdrăvenească organizațiile teritoriale din zona Beiuș, liderul Mișcării Populare (MP) Bihor, Daniel Meze, face apel clar și fără ascunzișuri la foștii PD-iști și PDL-iști care nu se regăsesc în așa zisul mare PNL. În conferința de presă de luni, 8 februarie, președintele județean al MP Bihor a reluat apelul la adresa băsiștilor adevărați care vor să facă treabă și în județul nostru. Meze a pomenit-o și pe fosta deputată Ionel Pop Bruchental (foto), ex-președinte AVAS, un politician care era dedicat cauzei portocalii. Pe vremuri. Iar acum, având în vedere semnalele tot mai dese și mai serioase cu privire la modul în care liberalii clasici îi tratează pe colegii pedeliști cu care au fuzionat, cei de la Mișcarea Populară încearcă să profite. Ei nu neagă că se folosesc de carisma și de notorietatea președintelui Traian Băsescu pentru a atrage cât mai multă lume dornică să facă ceva notabil în politică.
Luni, liderul MP Bihor a menționat și că oamenii din teritoriu ai popularilor au deja parte de amenințări și de încercări de intimidare din partea reprezentanților de vârf ai PNL Bihor. Motiv în plus pentru ca reprezentanții filialei bihorene să considere că MP poate fi o amenințare la adresa PNL. În acest sens, toți băsiștii bihoreni vechi care se consideră ignorați se pot alătura noii formațiuni conduse de Traian Băsescu. Ionela Bruchental este una dintre persoanele vizate de conducerea filialei MP Bihor, chiar dacă se știe că fostul parlamentar e fina boss-ului PNL, senatorul Vasile Blaga.
mart. 05, 2017 0
mart. 01, 2017 0
aug. 27, 2016 0
iul. 21, 2016 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0