Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 04, 2015 Florin Coman Cultură 1 2917 vizualizari
Anul acesta, orădenii și turiștii care află de Zilele Muzeului Țării Crișurilor și vor dori să profite de această manifestare vor avea parte de mai multe lucruri și nu doar de niște simple vizite în muzeele din Oradea (foto – arhivă bihorstiri.ro). Spre exemplu, pe lângă muzeele memoriale, vizitatorii se vor putea bucura de colecţiile Episcopiei Ortodoxe la sediul din strada Roman Ciorogariu, colecţii cu obiecte de cult ale Episcopiei Greco-Catolice, dar vor avea și acces la cripte în care se află personalităţi precum Samuil Vulcan. Doritorii vor putea vizita și punctul muzeal al Bisericii Reformate, dar şi Catedrala Romano-Catolică. Ediția a 19-a a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor pare, așadar, promițătoare.
Deschiderea oficială a evenimentului de mai multe zile va avea loc miercuri, 13 mai. A doua zi va fi redeschis Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, iar pentru ziua de 16 mai a fost programat vernisajul expoziţiei „Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară în România”. Orădenii au şansa de a admira costume, uniforme şi accesorii care au aparţinut unor personalităţi ca Elena Cuza, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri. Peste 70 de piese vor fi expuse, 30 dintre ele fiind costume întregi. Asigurarea exponatelor de menționate depășește un milion de euro!
Poate cel mai așteptat moment al Zilelor Muzeului Țării Crișurilor va fi din nou Noaptea Muzeelor. De data asta, acțiunea – care va avea loc în 16 martie începând cu ora 19 – va fi cu sprijin de la OTL. Fosta regie de transport vor pune la dispoziţie un autobuz care va asigura accesul în principalele destinaţii muzeale, iar traseul va fi făcut public în zilele următoare. Ca surpriză în plus, în cadrul Nopții Muzeelor, vizitatorii vor avea parte de „Anotimpurile” lui Vivaldi, în etape, însă încă nu se știe exact unde anume. Organizatorii vor transmite și această informație în timp util.
mai 21, 2017 1
mai 18, 2017 0
mai 11, 2017 0
mai 10, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
One thought on “Vin Zilele Muzeului Țării Crișurilor. Cu surprize”