Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 25, 2014 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1366 vizualizari
Perioadă bună pentru fotbaliștii de la FC Bihor care au reușit și azi să securizeze 3 noi puncte faza de play-out a Ligii a II-a. Meciul cu cei de la Minerul Motru a avut loca pe o căldură deosebit de mare, acasă, pe gazonul Stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea. Câteva sute de suporteri au fost alături de echipa-fanion a județului și au văzut cu ai noștri câștigă cu 1 la 0 confruntarea.
Cronica meciului ne-a fost furnizată de ofițerul de presă al clubului FC Bihor, Florin Mihalca:
„Primele ocazii de poartă au aparținut însă oaspeților, care în minutele 4 și 5 au șutat la poartă prin N. Neacșu, însă de fiecare dată portarul Sălăjan a fost la post. După ce Stoenac a expediat și el un șut de la 25 de metri, în minutul 14, respins de portarul orădean, în minutul 19, FC Bihor a avut prima ocazie clară, prin Zs. Lukacs, dar acesta singur cu portarul în față, din unghi, a trimis în goalkeeper.
În minutul 20, Hadăr a fost lansat pe dreapta la colțul careului, a lobat peste portarul ieșit în întâmpinare, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
După ce Stancu de la gazde și Fărcășanu, de la oaspeți, au șutat pe lângă poartă, în minutele 27 și 29, R. Lukacs, în minutul 30 și-a trecut în cont o altă ocazie importantă, dar intrat în unghi, a trimis la colțul lung, puțin pe lângă bară. Două minute mai târziu, la poarta cealaltă, Inclăzan, cu capul din 7 metri, a reluat peste transversală. FC Bihor a anunțat deschiderea scorului în minutul 37, când, găsit bine în careu, de S. Ianc, Zs. Lukacs a trimis din 8 metri, pe lângă portar, dar puțin și pe lângă poartă.
Gheața s-a spart în minutul 39, când, angajat în careu, R. Lukacs a înscris cu un șut bun din poziție centrală în dreapta lui D. Popescu.
După pauză, tot motrenii au început mai bine, dar șuturile lui Stoenac, în minutul 47, și N. Neacșu, în minutul 50, nu și-au atins ținta. Orădenii au trecut apoi în atac și într-un interval de cinci minute și-au creat trei ocazii clare. Mai întâi, S. Ianc, scăpat singur în careu, a șutat din 10 metri, dar portarul a respins în corner. Apoi, în minutul 64, același S. Ianc, de la 17 metri, a șutat în bara laterală, iar un minut mai târziu, scăpat singur în careu, R. Lukacs, după ce a întors portarul a trimis peste bară.
De la Minerul, Fărcășanu, în minutul 71, și Stoenac, în minutul 85, a șutat peste poartă, primul, iar al doilea în portar, în timp ce ultima acțiune mai periculoasă a jocului ia aparținut lui Cigan, după o pasă de la Haș, atacantul orădenilor, trimițând pe lângă poartă, din 6 metri.
Astfel, într-un joc pe care l-a început cu patru rezerve, FC Bihor s-a impus meritat și a urcat un loc în clasament”.
De precizat că în celălalt meci al etapei a VII-a din play-out, Olimpia Satu Mare s-a impus cu 2 la 0 la Pitești în fața argeșenilor de la CS Mioveni. Acum, în clasament, Olimpia are acum 33 de puncte, iar FC Bihor are 29, în timp ce CS Mioveni a rămas cu 28, UTA cu 15 și Minerul Motru cu 10 puncte. Urmează, miercuri, 28 mai, ca bihorenii să joace la Satu Mare (cu Olimpia).
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0