Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1234 vizualizari
Discurs de genul ‘înțelege fiecare ce vrea’ la deschiderea Zilelor Medicale Orădene de miercuri, 23 noiembrie (detalii aici). Autorul: viceprimarul Municipiului Oradea, dr. Gheorghe Carp. Flancat de rectorul Cornel Antal și de decanul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) – dr. Gheorghe Bumbu – și privit de o serie de cadre didactice de la Medicină și de doctori de la Spitalul Județean, trimisul Primăriei Oradea nu a avut încotro și s-a văzut nevoit să se refere, voalat, la situația creată în urma concursului pentru funcția de manager al unității spitalicești. De asemenea, fără să facă referiri concrete, legat de diversele scandaluri din sistemul spitalicesc gestionat acum de Consiliul Local, Carp spune că acestea au fost (sunt) rezultatul unor vanități fără rost manifestate de „unii colegi” (medici). Viceprimarul le-a transmis celor din sistem că este de partea lor, dar că trebuie să facă „compromisuri” în fiecare zi pentru ca să îi poată ajuta: „În locul în care lucrez acuma (n.b.: Primăria Oradea), trebuie să fac compromisuri și renunț la convingeri personale”. Vorbele lui Gheorghe Carp par ambigue, dar puse în contextul recentelor evenimente de la Spitalul Județean, ele capătă înțeles. Iar dacă completăm și cu declarația de la FMF conform căreia „…mai avem 3, 4, 5 luni și vom intra în normalitate…”, putem să ne gândim că aceasta este marja de timp pe care și-a fixat-o Municipalitatea pentru a rezolva în sfârșit situația fotoliului de director general al Spitalului Județean. Și spre binele unității, al pacienților și al angajaților. De altfel, profitând de ocazia de miercuri, dr. Carp și-a cerut scuze „pentru anumite disfuncții administrative”, amplificând ideea că se referă, mascat, la scandalul umflat mai mult din nimic (și pentru nu mare lucru) după ce Ritli Ladislau jr a câștigat concursul pentru șefia Spitalului Județean.
iul. 08, 2024 0
dec. 11, 2023 0
apr. 27, 2023 0
dec. 21, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0